RELUARE - APEL DE CANDIDATURI „Instituţionalizarea Premiului European pentru Energie în România”

01 Jul, 2015 21:12
ZIUA de Constanta
1781
Marime text
Un nou termen – 20 iulie 2015, ora 14:30 – a fost stabilit pentru organizaţiile interesate să-şi depună candidatura pentru a implementa, la nivel naţional, conceptele şi procedurile aferente instrumentului „Premiul European pentru Energie” (EEA). Termenul a fost stabilit în urma deciziei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) de a relua apelul de candidaturi.
Organizaţia selectată în urma acestui apel va înfiinţa şi va gestiona, la nivel naţional, un sistem de certificare a acelor municipii din România angajate în politici de energie durabilă, climă și transport. Organizaţia va contribui şi la acordarea serviciilor de consultanţă pentru municipiile interesate să se certifice în acest domeniu: va adapta instrumentele EEA la specificul naţional, în special ghidul de evaluare; va acredita consultanți privați care să acorde municipiilor consultanță în domeniu, va organiza programe de instruire și schimb de experiență pentru consultanți, va furniza informații pentru municipii, consultanți, auditori și alți factori interesați EEA, prin: buletine informative, website etc.
Premiul European pentru Energie (European Energy Award - EEA) sprijină municipalităţile interesate să adopte şi să aplice politici publice în domeniul energiei şi al dezvoltării urbane care să favorizeze utilizarea raţională a energiei şi creşterea ponderii surselor de energie regenerabilă folosite. EEA este, practic, un sistem de management al calității și de certificare pentru municipalități: peste 1.300 de municipalităţi din Europa participă, în prezent, la acest sistem.
De la amenajarea teritoriului la aprovizionarea cu energie, de la mobilitate la comunicare și cooperare - EEA cuprinde toate măsurile de protecție pe care municipalitățile le pot lua privind energia și mediul înconjurător.
Apelul este lansat în cadrul proiectului „Instituționalizarea Premiului European pentru Energie în România”, finanţat prin Programul de cooperare elvețiano-român, Aria de concentrare 4 "Îmbunătățirea mediului înconjurător". Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are calitatea de Organism Intermediar pentru Aria de concentrare 4 a Programului.
Depunerea candidaturii:
Dosarul de candidatură va fi transmis în format electronic (pdf) la adresele de e-mail vali.baciu@a.mdrap.ro sau dpfbl@a.mdrap.ro şi, depus, în original, la Registratura Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din strada Apolodor nr. 17, Latura Nord, Sector 5, București, ROMÂNIA, 050741-RO, cu indicarea Organismului Intermediar – Programul de cooperare elveţiano-român.
Formularul candidaturii precum şi informaţiile specifice privind termenii de referinţă (inclusiv criteriile de eligibilitate și schema de evaluare a candidaturilor) pentru proiectul „Instituționalizarea Premiului European pentru Energie în România” sunt disponibile la link: http://www.mdrap.ro şi www.dpfbl.mdrap.ro/programul_de_cooperare_elvetiano _roman_ro.html. Subliniem faptul că primează varianta documentaţiei postată în limba engleză.
Selectarea organizaţiei va fi realizată de International Office European Energy Award din Zürich, ca urmare dosarul de candidatură şi întreaga corespondenţă vor fi redactate în limba engleză (inclusiv anexele, pentru care este acceptată traducere neoficială din limba română).
Întrebările sau cererile de clarificare pot fi solicitate pe adresele de e-mail: vali.baciu@a.mdrap.ro sau dpfbl@a.mdrap.ro, până la data de 16 iulie 2015.
Persoana de contact pentru informații suplimentare este doamna Vasilica BACIU, Direcția generală administrație publică, telefon/fax: 021.314.81.99, e-mail: vali.baciu@a.mdrap.ro sau dpfbl@a.mdrap.ro.
Suma destinată proiectului (contribuţia maximă din partea Elveţiei) este de 350.000 CHF (85%), la care se adaugă contribuţia sub formă de co-finanțare a organizației beneficiare de 61.765 CHF (15%).
Pe lângă sprijinul financiar, entitatea selectată va beneficia, pe parcursul primilor trei ani de funcționare de asistenţă din partea unei instituții elvețiene cu experiență în implementarea și funcționarea programului EEA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii