Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:46 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alba Iulia - adoptarea declaraţiei participanţilor la Congresul Internaţional de Turism Rural

ro

06 May, 2011 17:14 1088 Marime text

Congresul Internaţional de Turism Rural de la Alba Iulia s-a încheiat astăzi cu adoptarea unei declaraţii a instituţiilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale implicate. Declaraţia are şapte puncte şi sintetizează concluziile întâlnirii şi angajamentul de a continua colaborarea cu organismele internaţionale şi regionale din domeniul turismului, în general, şi al turismului rural, în special, în scopul promovării potenţialului turismului rural şi al atragerii unui număr sporit de turişti atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.

De asemenea, participanţii au subliniat progresul înregistrat în domeniul turismului rural, importanţa lui în conservarea patrimoniului natural şi cultural, dar şi necesitatea stabilirii de parteneriate locale şi naţionale cu mass-media, în scopul unei corecte informări a consumatorilor, astfel încât aşteptările acestora să fie îndeplinite într-un mod benefic.

Nu în ultimul rând, în declaraţie este menţionată aprecierea participanţilor pentru realizările judeţului Alba şi ale municipiului Alba Iulia, nu numai în domeniul turismului, ci şi al revitalizării patrimoniului cultural şi istoric.

***

Lucrările Congresului au debutat ieri, după o vizită la Cetatea Alba Carolina, în prezenţa a doi importanţi reprezentanţi din domeniul turismului la nivel internaţional - Zoltan Somogyi, director executiv al Comisiei Regionale pentru Europa a OMT, şi Klaus Ehrlich, secretar general EUROGITES (Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Turism Rural). Participanţii la deschiderea oficială din partea organizatorilor au fost Sorin Munteanu, consilier pentru relaţia cu OMT al ministrului dezvoltării regionale şi turismului, şi Emil Comşa, preşedinte ANTREC.

La debutul Congresului, Zoltan Somogyi a declarat: "Cred că este un moment bun să ne întrebăm acum, după ce s-a constatat o revigorare a turismului de pe urma crizei, ce ramuri trebuie să dezvoltăm în continuare. Se observă o tendinţă a turiştilor de a căuta destinaţii turistice apropiate de casă, mai ieftine şi diverse, adică tocmai ceea ce oferă turismul rural. De aceea cred că este o idee foarte bună să susţinem acest tip de turism".

Prezent la prima parte a evenimentului, Sorin Munteanu a amintit că iniţiativa ministerului de organizare, în România, a primului congres internaţional de turism rural a apărut în urma alegerii României, anul trecut, ca vicepreşedinte în Consiliul Executiv al OMT. "Turismul rural reprezintă o componentă foarte importantă a turismului românesc care a cunoscut o dezvoltare în ultimii cinci ani, odată cu accesarea fondurilor europene. Strategic vorbind, turismul rural este unul dintre cele şase produse turistice integrate în brandul turistic al României" a adăugat Sorin Munteanu.

Peste 100 de participanţi din ţară şi străinătate (Polonia, Grecia, Italia, Ungaria, Franţa, Spania, Israel, Austria, Croaţia) au participat la Congresul Internaţional de Turism Rural de la Alba Iulia. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), în parteneriat cu EUROGITES şi sub înaltul patronaj al OMT, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Consiliului Municipiului Alba Iulia.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii