Bugetul MDRT, suplimentat cu 25 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor în sistemul de economisire-creditare pentru locuinţe
Bugetul MDRT, suplimentat cu 25 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor în sistemul de economisire-creditareGuvernul României a aprobat în şedinţa de ieri, 11 aprilie a.c., suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, din Fondul de rezervă bugetară, cu suma de 25 de milioane de lei.
Alocarea va fi utilizată pentru plata obligaţiilor restante către instituţiile financiar-bancare care încheie contracte de economisire-creditare în sistem colectiv cu persoanele fizice cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România. Cele 25 de milioane de lei reprezintă suplimentarea bugetului de 12 milioane de lei acordat iniţial prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011.
„Vorbim despre o formă de ajutor care, pe lângă sprijinul financiar propriu-zis, are şi un important rol educativ, de încurajare a economisirii în depozite bancare. Am implementat cu succes în România un mecanism de economisire-creditare care şi-a dovedit utilitatea în multe ţări europene. Numărul mare de solicitări ne arată că românii sunt chibzuiţi, sunt gospodari, şi că fac economii pentru investiţii importante, cum sunt cele din domeniul locativ. De aceea, susţin întru-totul acest program şi mă voi asigura că sunt prevăzute toate alocările financiare necesare, în continuare, pentru încurajarea acestui tip de economisire", a declarat Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.
*
**
Programul privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, destinat persoanelor fizice, se derulează începând cu anul 2004. Persoanele fizice beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ, conform prevederilor alin. (1) al Art. 311 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea primei de stat se stabileşte la 25% din suma economisită de beneficiar, în anul de economisire, şi nu poate depăşi echivalentul în lei al 250 de euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire.
Beneficiarii programului pot utiliza suma economisită, precum şi prima acordată de la bugetul de stat în scop locativ (de exemplu: construcţia de locuinţe noi, extinderea, modernizarea, reabilitarea sau consolidarea locuinţelor etc.).
În anul 2011, fondurile solicitate de băncile care activează în program, pentru plata primei de stat aferentă anului 2010, au fost în valoare de 81.623.373 de lei, pentru cele peste 180.000 de contracte de economisire-creditare solicitate la plată; dintre acestea, până la finalul anului 2011 s-au plătit 40.284.830 de lei. În anul 2012, fondurile alocate Programului de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, au fost de 12 milioane de lei.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp