Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:16 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaratia purtatorului de cuvant al MDRT (Stefan Susai) pe tema actiunilor intreprinse de MDRT pe litoral

ro

08 Aug, 2010 22:31 1778 Marime text
În vederea modernizării litoralului românesc şi pentru creşterea atractivităţii acestuia, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului dezvoltă parteneriate cu autorităţile publice locale. În urma acestor colaborări, s-au înregistrat deja şi primele reuşite, în ultimele week-end-uri gradul de ocupare în staţiunile de la malul Mării Negre apropiindu-se de 100%.

Întrucât unul dintre obiectivele ministerului este ca gradul de ocupare în staţiunile de pe litoral să fie asemănător în toată perioada sezonului estival, nu doar în week-end-uri, menţionăm că, pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în zona de litoral a României, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, ministerul a alocat, în perioada 2009-2010, peste 10 milioane de euro pentru 16 proiecte de investiţii, referitoare la: amenajarea falezei litorale; construirea unor pontoane pentru ambarcaţiuni de agrement; construirea, reabilitarea şi modernizarea de porturi turistice de agrement; construirea şi modernizarea de spaţii şi dotări pentru activităţi de agrement, culturale şi de divertisment şi amenajarea unor centre de prevenţie, tratament medical primar şi a punctelor de salvamar.

În plus, MDRT a direcţionat în judeţele Constanţa şi Tulcea fonduri importante din programele de alimentare cu apă şi refacere a drumurilor de interes local.

Recent, MDRT a asigurat finanţare pentru fluidizarea traficului spre sudul litoralului, prin crearea de noi legături rutiere, consolidarea şi asfaltarea drumurilor judeţene care leagă Medgidia de localităţile 23 August şi Mangalia, prin Topraisar, Amzacea şi Pecineaga.

În vederea reabilitării litoralului românesc şi a activităţii de turism în această zonă, MDRT a demarat procesul de demolare a construcţiilor ridicate fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei autorizaţiei de construire, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie, din zona plajelor. Astfel, în lunile iunie şi iulie au fost somate în vederea desfiinţării 25 de construcţii care funcţioneză fără autorizaţie în staţiunile Costineşti, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud şi Năvodari. Aproximativ 150 de construcţii (terase, chioşcuri, panouri publicitare etc.) au fost demolate de minister sau de proprietar la somaţia ministerului, în staţiunile Vama Veche, Neptun, 2 Mai, Mamaia, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, Năvodari, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud.

În cursul anului 2010, MDRT a organizat 490 de acţiuni de control, în cadrul cărora au fost verificate 816 unităţi de primire turistică. Verificările s-au finalizat cu 119 amenzi, în valoare totală de 1.069 mil. lei, 147 avertismente, 15 declasificări şi 18 suspendări sau retrageri de licenţe.

Întrucât staţiunea Mamaia s-a aflat în ultima vreme în mijlocul a numeroase controverse legate de dezvoltarea acesteia, dorim să clarificăm anumite aspecte care ţin de implicarea MDRT în această chestiune.

Staţiunea Turistică Mamaia se află în administrarea Primăriei Municipiului Constanţa, iar zona de plajă este administrată de Administraţia Bazinală Apele Române Dobrogea Litoral, niciuna, nici cealaltă nefiind în competenţele MDRT.

În ceea ce priveşte Planul Urbanistic Zonal Mamaia, s-a constatat că acesta a fost aprobat cu nerespectarea legii prin HCLM 302/2009. În speţă, din documentaţia de aprobare a PUZ-ului lipseau avizele de specialitate ale autorităţilor centrale pentru turism, necesare pct. 2.1.1. al Metodologei de avizare a documentaţiilor de urbanism privind zone şi staţiuni turistice şi a documentaţiilor tehnice privind construcţiile din domeniul turismului, aprobată prin H.G. NR. 31 /1996. Nu a fost obţinut avizul de gospodărire a apelor, şi nici alte avize de la alte instituţii centrale ale statului. Sub al doilea aspect documentaţia de urbanism "PUZ Mamaia" nu conţine delimitarea zonei costiere, aşa cum este definită prin O.U.G. nr. 202/2002. Pentru toate acestea, ITC Constanţa a dispus suspendarea utilizării HCLM ca suport tehnic şi legal în vederea eliberării autorizaţiilor de construire în staţiunea Mamaia.

Până acum, Primăria Constanţa nu a completat documentaţia de aprobare a HCLM cu avizele care lipseau. Cu toate acestea, au fost emise în continuare autorizaţii de construcţie pentru diverse firme.

De asemenea, la Mamaia, se refuză autorizarea construcţiilor Beach-barurilor şi zonelor de agrement, conform PUZ plajă amenajată staţiunea Mamaia, deşi acesta este legal aprobat de Consiliul Local.

Referitor la controalele efectuate de MDRT în staţiunea Mamaia, s-a constatat că numeroase unităţi de primire turistică nu deţineau autorizaţii de construire, ulterior controlului fiind eliberate documente (certificate de urbanism, autorizaţii de construire etc.).

S-au constatat şi cazuri de unităţi care, după operaţiunile de desfiinţare şi-au reconstruit locaţiile dezafectate.

În acest an, au fost desfiinţate în Mamaia 19 unităţi de primire turistică. Totodată, ISC a identificat o serie de cluburi şi unităţi de alimentaţie publică pe care ITC-ul le-a somat în vederea desfiinţării, cum ar fi Club Bellagio, Club Kristal, Terasa Laguna. Toate aceste situaţii de ilegalitate au fost fie generate de primărie, fie au fost tolerate de primăria Constanţa, care este singura instituţie cu atribuţii în eliberarea autorizaţiei de construcţie.

Subliniem faptul că cele mai multe procese verbale de inspecţie şi comunicări către M.D.R.T. încheiate în această perioada vizează locaţii din Staţiunea Turistică Mamaia.

În privinţa declaraţiilor recente făcute în mass-media, referitoare la amplasarea unui utilaj de agrement pe plaja din staţiunea Mamaia, menţionăm că, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 511/2001, în ceea ce priveşte amplasarea temporară a unui utilaj de agrement pe plaja din Mamaia, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu are nicio altă competenţă decât eliberarea unui aviz prealabil autorizaţiei de funcţionare care trebuie emisă de Primărie.

Toate celelalte competenţe legate de activităţile de agrement desfăşurate pe plajă aparţin atât Administraţiei Bazinale Apele Române Dobrogea Litoral, cât şi Primăriei Municipiului Constanţa.

Conform prevederilor legale, în situaţia în care structurile de primire turistică cu funcţiuni de agrement nu îndeplinesc condiţiile necesare şi nu obţin avizul MDRT şi, respectiv, autorizaţia de funcţionare, vor fi dezafectate de către administratorii acestora până la deschiderea sezonului estival. În caz contrar dezafectarea se va dispune de către primarul localităţii şi se va efectua pe cheltuiala deţinătorilor de structuri de primire turistică cu funcţiuni de agrement.

Prin recentele afirmaţii făcute, Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, nu face decât să dovedească, încă o dată, necunoaşterea legislaţiei în vigoare sau interpretarea tendenţioasă a acesteia, precum şi o rea-credinţă în ceea ce priveşte relaţia cu MDRT, încercând, o dată în plus, să ascundă ilegalităţile pe care le face în domeniul construcţiilor, al agrementului şi al celorlalte activităţi pe care le desfăşoară în staţiunea Mamaia şi punând pe seama MDRT toate nereuşitele sale.

Reiterăm faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului consideră litoralul românesc una dintre destinaţiile importante de turism şi va continua colaborarea cu autorităţile publice locale, prin alocarea de fonduri pentru proiecte utile dezvoltării şi promovării acestuia ca destinaţie permanentă (şi nu doar de week-end).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii