Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:59 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diplomaţii români - parteneri în promovarea proiectelor MDRT

ro

02 Sep, 2010 01:37 759 Marime text
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a participat astăzi, 1 septembrie a.c., la deschiderea lucrărilor Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Cu acest prilej, Elena Udrea s-a adresat şefilor de misiune acreditaţi în străinătate, abordând subiecte majore legate de activitatea instituţiei pe care o conduce. Printre temele abordate s-au aflat Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, apreciată drept o prioritate pentru MDRT, proiectele cu caracter transnaţional, transfrontalier, inter-regional, precum şi Programul Operaţional Regional.

Totodată, ministrul Udrea s-a referit la perspectivele unei eventuale reorganizări administrativ-teritoriale a României în plan regional, menţionând că demersurile de fundamentare a unei reforme majore în acest sens nu pot fi întreprinse decât în urma unor ample studii ştiinţifice şi a consultării tuturor factorilor interesaţi.

De asemenea, ministrul dezvoltării a reiterat necesitatea atragerii investitorilor străini care, pe baza unor parteneriate publice-private, să investească în România în domeniile infrastructurii portuare, aeroportuare, rutiere şi feroviare, infrastructurii utilităţilor, precum şi al turismului, accentuând faptul că România dispune de un important potenţial turistic, care poate fi promovat inclusiv prin intermediul recent lansatului brand turistic.

"Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră şi, personal, am convingerea că, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori şi până acum, voi găsi de fiecare dată în Excelenţele Voastre acei parteneri care vor depune toate diligenţele necesare în vederea dezvoltării turismului românesc şi al României în general", a precizat, în final, Elena Udrea.

Biroul de Presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii