Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment muzical la Ziua Lacului Siriu

ro

19 Aug, 2011 17:54 1294 Marime text


Eveniment muzical la Ziua Lacului Siriu

Sâmbătă, 20 august, are loc în premieră pentru zona de nord a judeţului Buzău prima ediţie a festivalului “Ziua Lacului Siriu”. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi îşi propune să atragă turiştii români într-o zonă de o frumuseţe sălbatică, o destinaţie montană încă nedescoperită cu adevărat.
Evenimentul care se va desfăşura pe tot parcursul zilei de sâmbătă, va avea ca protagonişti ansambluri folclorice şi formaţii de muzica uşoară cu renume pe plan local, precum si pe Alexandra Ungureanu & Crush si pe Andreea Bălan, nume recunoscute la nivel internaţional.Festivalul, o iniţiativă ce contribuie la promovarea valorilor româneşti, se distinge prin popularizarea unei zone ce constituie un obiectiv turistic cu un potenţial deosebit. Tradiţiile locului vor fi aduse în faţa publicului prezent, ce va lua contact cu elemente din cultura autohtonă, un punct important în atractivitatea României ca destinaţie turistică. Turiştii şi amatorii de natură şi frumos sunt aşteptaţi să viziteze Lacul artificial Siriu şi să participe la programul pregătit de organizatori. Spectacolul va lua startul printr-o parada a costumelor populare buzoiene, şi se vor prezenta spectatorilor cele mai frumoase cântece şi dansuri populare munteneşti din zona Buzăului. Copiii nu se vor plictisi pentru că organizatorii au pregătit şi pentru ei concursuri şi activităţi interactive pe apă. Ziua Lacului Siriu se va transforma spre seară într-o adevarată sărbătoare de muzica dance. Astfel, iubitorii acestui gen vor avea ocazia să asculte în concert special pe Andreea Bălan şi pe Alexandra Ungureanu & Crush. „Ziua Lacului Siriu se vrea a fi o adevărată sărbătoare de muzică şi voie bună la care aşteptăm şi invităm pe toată lumea, vă aşteptăm cu mic cu mare! Nu uitaţi, Sâmbătă, 20 August vă aştept pe malul lacului Siriu!” a ţinut să sublinieze Vicepreşedintele Fundatiei Karitas, Alexandru Ranja.Lacul Siriu a reuşit să-şi păstreze neştirbită autenticitatea şi să surprindă prin aerul curat si mirosul de răşina, prin  nuanţele de verde şi albastru ale undelor în care se reflectă munţii, dar mai ales  prin liniştea deplină  din preajma acestei destinaţii turistice încă nu foarte cunoscute in România. Organizatorul evenimentului este Fundatia Karitas, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii