Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:50 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evenimente de promovare turistică din bani europeni

ro

20 Jul, 2011 13:19 964 Marime text

Evenimente de promovare turistică din bani europeni

În cadrul proiectului de promovare a României prin noua identitate definită prin brandul naţional de turism, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat procedura de achiziţie a serviciilor privind organizarea evenimentelor de promovare şi dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice, derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în ţară pe o perioadă de 3 ani.
Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional, axa 5, operaţiunea „Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional”.
Valoarea maximă estimată a acordului cadru privind serviciile de organizare evenimente în ţară pentru 3 ani, începând cu data semnării contractului este de 4.000.000 euro fără TVA. Procedura de atribuire este licitaţia dechisă, în conformitate cu legislaţia care reglementează domeniul achiziţiilor publice (OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 34/2006). Acordul cadru se derulează pe o perioadă de 3 ani calendaristici de la data semnării, nu este divizat pe loturi, iar contractele subsecvente se vor încheia fără reluarea competiţiei, pentru fiecare eveniment în parte. Criteriul utilizat în stabilirea ofertei câştigătoare este cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic.
Firmele participante la licitaţie trebuie să ofere soluţii pentru realizarea diferitelor tipuri de evenimente, pentru minim 50 şi maxim 500 de persoane, cum ar fi: workshop-uri, gale, conferinţe, congrese, seminarii, burse si forum-uri de turism, mese rotunde, expozitii foto, caravane şi alte tipuri de evenimente (culturale, gastronomice, de imagine cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România sau cu impact în creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică), fiecare dintre acestea având cerinţe specifice. Firma cîştigătoare va amenaja spaţiile pentru desfăşurarea evenimentelor, va realiza obiectele promoţionale, va asigura întrega logistică a evenimentelor, serviciul de catering şi serviciile hoteliere.
Detaliile cu privire la achiziţie sunt disponibile în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pe site-ul www.e-licitatie.ro.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii