Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:38 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Găsirea unei alternative la proiectele de eficienţă energetică - o prioritate pentru MDRT

ro

21 Oct, 2011 12:25 702 Marime text

Eugen CURTEANU, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a participat joi, 20 octombrie a.c., la conferinţa cu tema „The real state of Romania's real estate".

Evenimentul, aflat la cea de-a cincea ediţie, a fost organizat de revista de afaceri „The Diplomat", împreună cu casa de avocatură Noerr şi Erste Group Immorent şi H&J Martin, şi a reunit factori de decizie ai celor mai mari dezvoltatori din România, fonduri de investiţii, agenţii de real-estate şi instituţii financiare.

„Ne concentrăm pe găsirea unei alternative la proiectele de eficienţă energetică şi, de aceea, purtăm discuţii avansate la nivelul Uniunii Europene pentru a atrage fonduri pentru dezvoltarea proiectelor de construcţii eficiente energetic", a declarat Eugen Curteanu.

Totodată, secretarul de stat a menţionat că, referitor la abordarea strategiei de eficienţă energetică a clădirilor, MDRT a publicat, în luna aprilie a acestui an, lista proiectelor care vor fi dezvoltate în parteneriat public-privat, incluzând, de asemenea, şi proiectul primului cartier eco din România, Eco-Ghencea, localizat în Vestul Bucureştiului.

O referinţă importantă în stabilirea şi trasarea strategiei de eficientizare energetică a clădirilor o reprezintă Directiva 31/2010 a UE şi propunerea MDRT cu privire la introducerea obligativităţii certificatelor de eficienţă energetică. „Astfel, avem în vedere legiferarea sancţiunii de relativă nulitate a actelor juridice semnate fără certificatul de eficienţă energetică", a subliniat Eugen Curteanu.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii