Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea viceprim-ministrului Liviu Dragnea cu Erhard Busek, coordonatorul Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană

ro

01 Feb, 2013 19:41 1300 Marime text
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a primit astăzi, 1 februarie, o delegaţie condusă de dr. Erhard Busek, fost vicecancelar al Austriei, actual coordonator al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI).

Johannes Hahn, Comisarul Uniunii Europene pentru Dezvoltare Regională, l-a mandatat pe dr. E. Busek să sprijine cooperarea româno-bulgară pentru realizarea unor proiecte strategice la Dunăre, cooperare care se înscrie în obiectivele Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

În acest sens, dr. E. Busek a purtat discuţii cu miniştii de resort din statele implicate în Strategia UE pentru Regiunea Dunării, cu scopul de a sprijini dezvoltarea şi implementarea acesteia.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat o serie de proiecte de interes strategic pentru România în ceea ce priveşte dezvoltarea zonei de cooperare pe Dunăre cu Bulgaria, printre care: dezvoltarea infrastructurii rutiere, protecţia mediului, turism, agricultură şi dezvoltare rurală.

Dr. E. Busek a precizat că, în colaborare cu Austria şi Germania, se va organiza pe Dunăre, în lunile mai-iunie, o caravană pe vas a unui grup de experţi, parlamentari europeni şi alţi factori de decizie, care să oprească în ţările de la Dunăre pentru a dezbate şi oferi expertiză în domenii specifice.

De asemenea, partea română şi-a manifestat interesul şi disponibilitatea de a organiza în România, în cursul acestui an, cea de-a doua ediţie a Forumului Dunării.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi-a asumat centralizarea şi prioritizarea proiectelor româneşti din cadrul Strategiei Dunării, prin consultarea ministerelor care pot dezvolta proiecte în această zonă.

În acest context, viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa că, în noul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, va exista o axă de finanţare specială pentru sprijinirea Strategiei Dunării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii