Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:59 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţiile publice reprezintă principalul motor al creşterii în construcţii

ro

08 Dec, 2011 22:50 842 Marime text

Prin programele pe care le derulează, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este unul dintre principalele motoare ale creşterii din sectorul construcţiilor din România, care, în trimestrul III din 2011, a înregistrat o evoluţie de 7,4%. Acesta a fost mesajul transmis de Eugen Curteanu, secretar de stat în MDRT, în cadrul conferinţei „Romania Construct Forum", organizată astăzi, 8 decembrie 2011, de Mediafax, împreună cu MDRT şi în parteneriat cu Patronatul Societăţilor din Construcţii.

În cadrul conferinţei, s-au dezbătut cele mai relevante teme pentru sectorul construcţiilor în acest an, precum şi perspectivele pentru 2012; de asemenea, s-au discutat şi aspecte legate de perspectivele parteneriatului public-privat pentru construcţia de locuinţe, proiectul de HG pentru certificarea firmelor de construcţii, previziunile privind evoluţia pieţei de construcţii civile, industriale şi a celei de materiale de construcţii în 2012.

„În 2012, avem un buget precaut, dar privim cu optimism anul care vine, cu toate că semnalele din mediul de afaceri internaţional au fost îngrijorătoare. Creşterea din ultima perioadă, pe care a avut-o sectorul construcţiilor, arată că politicile guvernului privind investiţiile au dat rezultate", a declarat Eugen Curteanu.

În anul 2012, bugetul MDRT va fi de 3.451.889.000 de lei, în scădere cu 11,22% faţă de bugetul rectificat pe anul 2011. Fondurile vor fi folosite în special pentru continuarea lucrărilor deja începute, dar şi pentru finanţarea unor obiective de investiţii noi. Astfel, se vor finanţa lucrările pentru: 2.500 de apartamente pentru tineri, 1.127 de locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, 883 de locuinţe sociale, reabilitarea a 481 de km drumuri de interes judeţean şi local prin HG 577/1997, 445 de sisteme de alimentare cu apă prin HG 577/1997, 20 de sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate prin HG 577/1997, reabilitarea termică a peste 400 de blocuri de locuinţe, 27 de obiective de infrastructură turistică etc. Pe lângă continuarea acestor investiţii, în anul 2012 vor fi demarate şi proiecte noi, printre care începerea lucrărilor efective în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (program finanţat prin credit-furnizor) şi reabilitarea Cazinoului Constanţa.

Secretarul de stat Eugen Curteanu a arătat că, pentru a suplini fondurile insuficiente de la bugetul de stat pentru anumite tipuri de lucrări, MDRT a pregătit alte variante de susţinere a statului, punând accentul pe o implicare mai mare a autorităţilor publice locale şi a cetăţenilor, aşa cum este cazul reabilitării termice a clădirilor prin credit garantat de stat şi dobândă subvenţionată sau reabilitarea faţadelor imobilelor prin acelaşi tip de ajutor.

În cadrul conferinţei, Eugen Curteanu a mai spus că bugetul alocat MDRT pentru anul 2012 este insuficient în raport cu nevoile de investiţii în infrastructură, aşa cum reiese din cererile depuse de către atutorităţile publice locale, şi cu numărul mare de proiecte începute şi care trebuie continuate: „Intrăm în anul 2012 cu datorii de 1,097 mld. lei pentru lucrări şi programe care au înregistrat facturi în acest an. Dacă nu primeam 430 de milioane de lei la ultima rectificare, suma totală a arieratelor ar fi fost mai mare, am fi fost în situaţia de a avea jumătate din bugetul pe anul viitor deja cheltuit."

Participanţii la conferinţă au concluzionat că este extrem de important pentru sectorul construcţiilor ca statul să crească bugetul alocat investiţiilor atât în 2012, cât şi în anii următori, şi în egală măsură să respecte toate angajamentele încheiate cu partenerii din mediul privat.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii