Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, la Ploieşti “Procesul de modernizare a României este ireversibil”

ro

18 Jul, 2013 17:21 1530 Marime text
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a continuat prezentarea criteriilor pentru procesul de regionalizare-descentralizare astăzi, 18 iulie, la Ploieşti, unde a supus dezbaterii publice rezultatele unor studii realizate de Comitetul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG).
 

Ministrul dezvoltării regionale a amintit, la începutul prezentării, că primele discuţii despre regionalizare au debutat în urmă cu 11 ani, subliniind că, la acel moment, au participat unii dintre invitaţii prezenţi la dezbaterea de astăzi şi membri ai Uniunii Consiliilor Judeţene, însă întâlnirile nu s-au concretizat cu decizii ferme, iar amânarea acestui proces nu a favorizat dezvoltarea României.
 
“Procesul de modernizare a României este ireversibil. Că se va produce în acest an sau anul viitor, vom vedea, dar acest proces va avea loc”, a declarat viceprim-ministrul.
 
Liviu Dragnea a precizat că proiectul de regionalizare nu prevede desfiinţarea judeţelor şi comunelor, ci dimpotrivă, ministerul încurajează asocierea lor în proiecte comune, care să atragă fonduri naţionale şi europene, şi proiectează instrumente în acest sens. Totodată, procesul ar putea constitui cadrul pentru realizarea ghişeului unic: Obiectivul regionalizării îl reprezintă asigurarea unui nivel minim de dezvoltare pentru toţi cetăţenii, în fiecare colţ al ţării. Prin regionalizare şi descentralizare, sistemul administrativ se poate reforma. Ne dorim ca cetăţeanul român să nu mai piardă la fel de mult timp în relaţia cu diferite instituţii publice, aşa cum se întâmplă în prezent, ci să poată rezolva totul într-un singur loc, la primărie”.
 
Cu privire la variantele de lucru pentru zona de sud a ţării, viceprim-ministrul a arătat că este analizată posibilitatea ca Bucureştiul să fie inclus în regiunea Muntenia, în condiţiile în care regiunile cu mai mulţi poli de dezvoltare asigură o dezvoltare mai echilibrată a regiunii decât cele monopolare: „Capitala atrage multe investiţii şi oameni de înaltă calificare din judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa, de exemplu. Aceste judeţe se depopulează, iar şansa lor de dezvoltare se diminuează. Sunt doar două judeţe care au rezistat acestui aspirator puternic, Prahova şi Argeş. Şi atunci trebuie să ne gândim serios dacă nu cumva ar fi bine ca Bucureştiul să facă parte integrantă din Regiunea Muntenia, în forma sa actuală sau în altă formă. Şi pentru Bucureşti ar fi important să aibă unde să se extindă”.
* * *
Dezbaterea face parte din seria consultărilor în plan local organizate de Ministerul Dezvoltării Regonale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pentru definitivarea propunerilor pentru procesul de regionalizare-descentralizare. MDRAP a iniţiat, în ultimele trei luni, consultări similare la Iaşi, Craiova, Timişoara, Cluj, Galaţi, Constanţa, Sibiu şi Băile Balvanyos. La evenimente au participat membri ai grupului de lucru academic CONREG, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din respectivele regiuni de dezvoltare, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti.
În paralel, MDRAP a organizat în această perioadă întâlniri de lucru pe tema descentralizării cu structurile asociative ale administraţiei publice locale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii