Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:20 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuinţele ANL destinate exclusiv angajaţilor din învătământ şi sănătate vor putea fi cumpărate de către chiriaşi

ro

09 Dec, 2010 22:34 856 Marime text
Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Legii nr. 152/1998.

Astfel, locuinţele destinate exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate se vor putea vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.

În acest scop, regimul juridic al acestor locuinţe a fost schimbat, fiind trecute din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, fiind în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii, sau în administrarea unor unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi.

Sumele obţinute din vânzarea locuinţelor se vor utiliza numai pentru finanţarea construcţiei de noi locuinţe. Valoarea de vânzare va fi valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii