Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:51 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului - Duminica, 05 Decembrie 2010

ro

05 Dec, 2010 17:10 808 Marime text

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului a vizitat localităţile Salva, Sângeorz Băi şi Năsăud din judeţul Bistriţa Năsăud, unde s-au finalizat 3 subproiecte din cadrul programului „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile de până la 50.000 locuitori". Prin acest program în judeţul Bistriţa Năsăud au mai fost finalizate lucrări în localităţile Beclean, Rebrişoara, Coşbuc iar alte 3 subproiecte, din Lunca Ilvei, Ilva Mică şi Livezile se află în diverse stadii de execuţie.

Subproiectul "Sistem de alimentare cu apă potabilă în localitatea Salva" are o valoare totală de 4.933.935 lei, finanţarea fiind asigurată prin credit extern (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) în proporţie de aproximativ 80% şi autoritatea publică locală în proporţie de aproximativ 20%. Principalele lucrări efectuate au constat în reabilitarea şi extinderea reţelelor de aducţiune şi distribuţie a apei potabile pe o lungime de aproximativ 14 km, şi realizarea gospodăriei de apă compusă dintr-un rezervor cu o capacitate de 500 de metri cubi, o staţie de pompare şi o staţie de clorinare.

Subproiectul "Reabilitarea reţelei de canalizare menajeră şi a staţiei de epurare Sângeorz Băi" are o valoare de 13.048.609 lei, finanţarea fiind asigurată prin credit extern (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) în proporţie de aproximativ 80% şi autoritatea publică locală în proporţie de aproximativ 20%. Lucrările efectuate au constat în reabilitarea reţelei de canalizare pe o lungime aproximativă de 2,7 km şi construcţia unei staţii noi de epurare. Aceasta din urma satisface nevoile de epurare ale întregului oraş Sângeorz Băi, în urma procesului de epurare atingându-se indicatorii de calitate prevăzuţi de directivele europene privind calitatea apei uzate.

Subproiectul "Extindere conductă de apă potabilă pe străzile Bistriţei, Podirei şi Lucşa - Alimentare cu apă potabilă a cartierului Liviu Rebreanu, oras Năsăud" este o investiţie de 2.658.802 lei, finanţarea fiind asigurată prin credit extern (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) în proporţie de aproximativ 80% şi autoritatea publică locală în proporţie de aproximativ 20%. Lucrările efectuate au constat în extinderea reţelei de apă cu 5,6 km, reabilitarea forajului existent şi realizarea gospodăriei de apă compusă din 2 rezervoare cu o capacitate de 100 de metri cubi fiecare, o staţie de pompare şi o staţie de clorinare.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii