Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:50 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizari MDRT

ro

28 Dec, 2010 17:10 1473 Marime text

În urma informaţiilor eronate apărute astăzi în presă cu privire la legea propusă de MDRT pentru a reglementa amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, vă transmitem următoarele

 

PRECIZĂRI

 

Autorităţile locale sunt cele care vor decide în privinţa amplasării şi concesionării spaţiilor publicitare

MDRT respinge afirmaţiile conform cărora, prin promovarea legii privind reglementarea amplasării şi autorizării mijloacelor de publicitate, ministerul ar monopoliza publicitatea stradală.

Legea stabileşte doar cadrul prin care autorităţile administraţiei publice locale vor elabora regulamentul local pentru amplasarea mijloacelor de publicitate. În final, autorităţile locale sunt cele care vor defini, în teritoriul administrat de ele, zonele de publicitate permisă şi respectiv zonele de publicitate restrânsă.

În plus, legea propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prevede că spaţiile de pe domeniul public pe care vor putea fi amplasate mijloace publicitare vor fi concesionate prin licitaţii organizate, în condiţiile legii, de autorităţile locale. Este, aşadar, evident, că MDRT sau ministrul Elena Udrea nu au cum să favorizeze o anumită firmă pe o piaţă pe care licitaţiile se vor realiza la alt nivel decât cel al ministerului.

Promovarea acestei legi de către MDRT a presupus o etapă de consultare publică, în care toţi cei interesaţi şi-au putut exprima punctul de vedere asupra formei finale a proiectului.

Reamintim că unul dintre motivele promovării acestei legi a fost corectarea actualei situaţii a amplasării mijloacelor publicitare pe domeniul public. Este vorba de faptul că, în prezent, sunt des întâlnite cazurile în care dimensiunea, densitatea sau modul de amplasare a mijloacelor publicitare în localităţi afectează sănătatea publică, accesibilitatea, buna funcţionare a serviciilor sau instalaţiilor publice, sau sunt agresive faţă de cetăţeni prin modalitatea de promovare.

În aceste condiţii, să acuzi o singură persoană/instituţie de monopol într-un domeniu pentru care deciziile se vor lua la nivel local, în conformitate cu principiile descentralizării, indică cel puţin necunoaştere a legii sau interpretare eronată a ei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Sebastian 28 Dec, 2010 20:04 Elena Udrea va lua toate masurile necesare in scurt timp, pentru ca lucrurile sa nu degenereze sau sa nu apara alte probleme.