Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:29 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizari MDRT - Joi, 16 Decembrie 2010

ro

16 Dec, 2010 22:53 969 Marime text

În urma publicării pe anumite site-uri de ştiri a unor informaţii eronate cu privire la participarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la târgul de turism de la Londra, pentru corecta informare publică, vă comunicăm datele reale cu privire la acest subiect

PRECIZĂRI

Site-ul www.cotidianul.ro a publicat informaţia eronată conform căreia Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar fi organizat standul românesc la Târgul Internaţional de Turism de la Londra, „fără a respecta legea achiziţiilor publice şi termenele şi condiţiile impuse de organizatorii manifestării".

În realitate, angajaţii ministerului au respectat întocmai prevederile legale care reglementează achiziţiile publice, aşa cum vom dovedi în continuare. În ceea ce priveşte termenele impuse de organizatori, precizăm că era vorba de instrucţiuni orientative şi nu de termene limită, dovadă fiind tocmai acceptarea participării MDRT la acest eveniment.

Referitor la procedura de achiziţie aplicată de MDRT pentru serviciile aferente participării la respectiva manifestare, vă informăm că este una perfect legală şi transparentă. Astfel, întrucât serviciul achiziţionat se încadrează în Anexa 2B a OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, procedura aplicată a fost selecţia de oferte, în conformitate cu prevederile legale pentru acest tip de servicii.

OUG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 16: „În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35 - 38 şi art. 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)".

Precizăm că, pentru achiziţia serviciilor din Anexa 2B, legea nu dispune publicarea anunţului de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), ci pe site-ul autorităţii contractante, autorul articolului grăbindu-se să acuze ministerul de ilegalităţi în lipsa cunoaşterii temeinice a legislaţiei în vigoare.

În ceea ce priveşte aprecierea conform căreia ministerul a atribuit contractul unei firme de apartament, menţionăm că, în cadrul procedurii, au fost impuse cerinţe de eligibilitate, inclusiv capacitatea tehnică de îndeplinire a contractului, respectiv dovada derulării unui contract similar. În plus, la seleţia de oferte au participat 7 firme, aşadar a fost asigurată competiţia.

O altă informaţie eronată prezentată de cotidianul.ro se referă la data publicării anunţului de participare. Astfel, data reală este 21 septembrie 2010, cu 7 săptămâni înainte de eveniment, şi nu cu 4 săptămâni înainte, aşa cum apare în articol. În acest fel, prestatorul a avut la dispoziţie mai bine de o lună de la data atribuirii contractului până la data deschiderii expoziţiei. Precizăm, de asemenea, că publicarea anunţului de atribuire s-a făcut în termenul prevăzut de lege (adică în maxim 48 de zile de la data atribuirii contractului), aşadar speculaţiile cotidianul.ro pe această temă sunt neîntemeiate.

Contrar afirmaţiilor cotidianul.ro, ministerul a prevăzut atât criteriul de atribuire a contractului, cât şi specificaţii tehnice, fapt ce poate fi dovedit prin copia anunţului de participare şi a caietului de sarcini. Criteriul de atribuire a fost cel economic, respectiv a fost desemnată câştigătoare oferta cu preţul cel mai scăzut, dintre cele care îndeplineau cerinţele tehnice. În ceea ce priveşte specificaţiile tehnice (care în articolul cotidianul.ro sunt considerate eronat criteriu de atribuire), ele au fost elaborate detaliat în caietul de sarcini, indicându-se dimensiunile şi tipul materialelor folosite.

Deşi în articol se apreciază că ministerul s-ar fi prezentat la Târgul Internaţional de Turism de la Londra cu un stand „second-hand", cu mobilier şi mochetă „învechite şi de proastă calitate", realitatea este că serviciile au fost prestate la nivelul şi calitatea cerute de MDRT prin caietul de sarcini, care a prevăzut inclusiv fapul că nu se acceptă dotări şi structuri uzate, sau care prezintă exfolieri, zgârieturi, pete etc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii