Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:03 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiecte de dezvoltare a municipiului Sfântu Gheorghe

ro

20 Dec, 2010 17:51 815 Marime text
Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat astăzi, 18 decembrie, 2 contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional dintre cele 5 incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Sfântu Gheorghe şi un contract aparţinând Axei prioritare 3, domeniul major de intervenţie 3.2. - "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale".

Prin contractele semnate astăzi, în oraşul Sfântu Gheorghe se vor îndeplini obiective legate de îmbunătăţirea calităţii vieţii, crearea de locuri de muncă, reabilitarea infrastructurii şi îmbunătăţirea serviciilor, precum şi valorificarea potenţialului cultural şi de tradiţii, a patrimoniului istoric şi a mixului relaţional etnic şi civic din zonă.

Proiectul "Reabilitarea şi echiparea cantinei sociale din Municipiul Sfântu Gheorghe" are o valoare totală de 1.582.482,14, din care 1.036.025,23 lei finanţare nerambursabilă. Prin acest proiect, se va reabilita, moderniza şi dota cu mobilier şi echipamente tehnice, cantina socială din Str. Podeţului. Proiectul urmăreşte dezvoltarea serviciilor sociale prestate de furnizorii acreditaţi, în vederea promovării incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, precum şi îmbunătăţirea managementului şi organizarea sistemului de furnizare a serviciilor sociale prin reabilitarea şi modernizarea a peste 250 mp de centru.

Proiectul "Crearea şi amenajarea spaţiilor verzi din strada Cimitirului, Municipiul Sfântu Gheorghe", cu o valoare totală de 3.105.744,66, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 2.082.904,35 lei, îşi propune reabilitarea a peste 8.000 mp de spaţii degradate şi neutilizate, creşterea suprafeţei spaţiilor verzi şi a parcurilor. De această investiţie vor beneficia cei peste 12.000 de locuitori şi cei peste 1.900 de copii pentru care se amenajează un nou loc de joacă.

Proiectul „Reabilitarea căminului "Zantureczky Berta" din municipiul Sfântu Gheorghe" are o valoare totală de 3.577.652 lei, din care 2.817.157 lei valoarea finanţării nerambursabile. Proiectul vizează creşterea cu 50 % a accesului persoanelor cu probleme de mobilitate la serviciile sociale specializate, diversificarea serviciilor sociale existente, creşterea numărului de persoane care beneficiază de infrastructura reabilitată şi de servicii de tip locuinţe protejate, precum şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a imobilelor centrului social reabilitat.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii