Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:49 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raspuns THR - Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Comunicate

ro

01 Aug, 2010 03:23 1069 Marime text

În urma răspunsului primit astăzi de la asocierea THR/TNS, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a decis să convoace Consiliul pentru coordonarea proiectului privind brandul de turism al României, pentru luni, 2 august 2010, la ora 16:00.

În răspunsul transmis ministerului, asocierea THR/TNS susţine: „brandul de turism al României şi toate componentele sale au fost create de noi şi, ca urmare, ele trebuie considerate originale".

Referitor la vizualul brandului, asocierea THR/TNS menționează că acesta „a fost elaborat în cadrul unui proces complex, în care au fost implicaţi reprezentanţi ai industriei de turism din România şi ai ministerului, proces din care au rezultat peste 70 de logo-uri şi peste 30 de izotipuri, dintre care câteva au fost testate ulterior, în mai multe etape, pe pieţe, în vederea identificării celor preferate de potenţialii vizitatori ai României. Izotipul a fost desenat de proprii noştri graficieni, în cadrul unui proces care a evoluat de la schiţe pe hârtie până la varianta finală, în format digital, trecând prin numeroase variante intermediare."

Desenul prezentat în presă ca aparţinând domnului Nulens şi izotipul conţinut în identitatea vizuală turistică a României „prezintă diferenţe semnificative de formă, culoare şi orientare", iar „existenţa de elemente grafice cu grad mare de similitudine este relativ comună, dată fiind cantitatea semnificativă de desene ce este produsă şi răspândită prin internet în fiecare zi în toată lumea şi numărul mare de variaţii executate în legătură cu fiecare dintre ele până se ajunge la forme finale. Cu toate acestea, THR / TNS doreşte să comunice clar că izotipul utilizat în identitatea vizuală a României a fost dezvoltat în mod specific pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi că similitudinea cu celălalt desen, deşi remarcabilă, este absolut accidentală şi neintenţionată, o consecinţă a două procese creative complet diferite şi nerelaţionate."

Totodată, THR/TNS precizează că, pe baza cercetărilor cantitative şi calitative realizate în cadrul contractului, „am stabilit următoarele componente principale ale brandului de turism pentru România: atributele, valorile-cheie şi personalitatea" și „numai după identificarea acestor componente, a demarat procesul creativ pentru definirea strategiei de brand şi pentru elaborarea vizualului (grafica aferentă brandului)". În plus, se reamintește faptul că "identitatea vizuală a brandului îşi propune să însumeze vizual cele mai importante idei şi percepţii asociate cu brandul. În mod normal are în componenţă un logotip, un izotip şi un slogan. În cazul României, logotipul este cuvântul <<România>> scris într-o tipografie manuală, izotipul este o formă similară cu o frunză/deal cu un râu/fluviu şi sloganul este <<explore the Carpathian garden>>".

Prin aceeași scrisoare, asocierea THR /TNS şi-a manifestat disponibilitatea de a ne pune la dispoziţie toate manuscrisele, desenele şi schiţele realizate în procesul de creaţie, în vederea clarificării oricăror dubii.

De asemenea, THR/TNS a precizat în răspuns: „suntem la dispoziţia Guvernului pentru luarea oricărei decizii necesare, în scopul de a rezolva actuala neînţelegere, cum ar fi solicitarea de a realiza lucrări suplimentare de grafică asupra izotipului."

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii