Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România găzduiește, în octombrie, la Piatra Neamț, Congresul European de Turism Rural

ro

10 Sep, 2012 23:54 1086 Marime text

„Turismul inovativ - o nouă viață pentru zonele rurale" este tematica viitorului Congres European de Turism Rural (ECRT) ce va avea loc, în perioada 7-10 octombrie, la Piatra Neamț. Anunțul oficial a fost făcut astăzi, 10 septembrie a.c., în cadrul unei conferințe de presă pe această temă, susținută la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) de reprezentanții instituțiilor organizatoare.

Cunosc România; este o țară în care am călătorit de multe ori în ultimii 13-14 ani. Am găsit aici unele dintre cele mai extraordinare peisaje și atuuri ale turismului rural, precum și un uriaș potențial neexploatat. De aceea, sper ca organizarea acestui congres să contribuie ca România să fie cunoscută ca destinație de turism rural atât pe plan național, cât și printre antreprenorii europeni, cu beneficii de ambele părți. Acest eveniment vine, de altfel, într-un moment important al agendei politice europene, în care se lucrează la programarea perioadei 2014-2020, în care apare o nouă politică agricolă comună, cu schimbări mari în fondurile pentru dezvoltare rurală. Acest lucru ne va permite să extindem și mai mult potențialul de finanțare a unor inițiative", a precizat Klaus Erlich, secretar general EuroGites.

Prioritatea ministerului pentru turismul rural este de a crește numărul de înnoptări, de la o medie de 2,4 nopți petrecute de fiecare turist în pensiuni la minimum 3-4 nopți. Putem face acest lucru, în primul rând, printr-o mai bună informare a potențialilor turiști. Dacă ei vor ști exact ce activități pot desfășura în destinațiile alese, vor rezerva mai multe zile pentru sejurul lor", a declarat Cristian Bărhălescu, secretar de stat pentru turism în cadrul MDRT.

Alte aspecte pe care MDRT le are în vedere în acest sector se referă la sprijinirea și standardizarea ofertelor de turism rural și la identificarea posibilităților de îmbunătățire a activităților destinate vizitatorilor, în zonele rurale cu potențial turistic.

Aflat la a patra ediție, Congresul are peste 250 de invitați, din fac parte specialiști din domeniul turismului din țară și din străinătate, reprezentanți ai asociațiilor de profil și ai autorităților publice centrale și locale. Lucrările ECRT vor include o sesiune în plen, în prima zi a evenimentului, și patru seminarii pe teme referitoare la natură, gastronomie, moștenire culturală. Pe durata manifestării, este organizat, totodată, un târg internațional de turism rural, unde vor fi prezentate oferte ale agenților economici din domeniu și produse tradiționale.

Întregul eveniment este susținut de EuroGites (Federația Europeană de Turism Rural și Agroturism), Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural România (ANTREC România şi filiala Piatra Neamţ), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Piatra-Neamţ, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, Camera de Comerţ şi Industrie Piatra Neamţ.

Fiecare partener va asigura o parte din necesarul acestui eveniment. Participarea MDRT în calitate de co-organizator presupune finanțarea unor servicii specifice, precum închirierea de săli de conferinţă, cazare pentru invitaţii străini, transport pentru participanţi, realizare de materiale şi obiecte promoţionale, servicii de traducere etc. Evenimentul este inclus în acțiunile finanțate din fondurile europene nerambursabile alocate României pentru implementarea brandului național de turism.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul evenimentului:europeanrtcongress.org

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii