Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:57 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

”Amintiri din coșmar” – cum au comemorat elevii al Doilea Război Mondial

ro

26 Oct, 2014 13:42 1881 Marime text
Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 30 “Gheorghe Ţiţeica” au sărbătorit Ziua Forţelor Armate Române printr-o serie de activităţi coordonate de Florentina Zestran, profesor de istorie.
 
Copiii din clasele a V-a au realizat panouri dedicate evenimentului, în care mărturiile foto au predominat, însoţite de scurte explicaţii pertinente. S-au trecut în revistă date despre armata română începând cu Războiul de Independenţă, trecând prin cele două Războaie Mondiale şi sfârşind cu contribuţiile contemporane ale militarilor români pe diferite fronturi precum cel din Afganistan.
 
Doi dintre elevii clasei a VI-a C, Anton Georgiana şi Constantin Răzvan Alecsandru, au realizat un powerpoint despre evoluţia armatei române din punctul de vedere al uniformelor, al armelor folosite, al numărului de înrolaţi în anumite perioade, urmărind aceste aspecte în perioada 1859 - 1945, de la Unirea Principatelor până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
 
Interesantă a fost şi expunerea elevului Samoilă Ion Andrei, de la clasa a VIII-a A, care a vorbit despre structura actuală a armatei române, despre ierarhiile militare şi despre ce instituţii de învăţământ ar trebui să urmeze un tânăr care doreşte să devină militar.
 
În încheierea activităţilor, s-a remarcat intervenţia elevei Niţă Diana, “Amintiri dintr-un coşmar”. Străbunicul acesteia a făcut parte din armata română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar aceasta le-a împărtăşit elevilor din ceea ce bătrânul veteran a povestit deseori în familie. Mărturiile emoţionante i-au făcut pe elevi să-i pună colegei lor întrebări diferite, de la faptul de a fi fost sau nu rănit până la cum a reuşit să nu devină prizonier.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii