Autoritatea Vamală Română Sprijină Administrația Națională a Penitenciarelor în consolidarea eforturilor de combatere a traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare
Autoritatea Vamală Română:Sprijină Administrația Națională a Penitenciarelor în consolidarea eforturilor
22 Mar, 2023 16:02
ZIUA de Constanta
1274
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Autoritatea Vamală Română sprijină Administrația Națională a Penitenciarelor
în consolidarea eforturilor
de combatere a traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare
în consolidarea eforturilor
de combatere a traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare
În data de 22 martie 2023, președintele cu rang de secretar de stat al Autorității Vamale Române, domnul Bogdan-Lari Mihei, și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar șef de poliție penitenciară, dr. Dan Halchin au semnat reînnoirea Protocolului de Cooperare între cele două instituții privind pregătirea personalului specializat pentru combaterea traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Instruire Echipe Canine al Autorității Vamale Române și a inclus și un exercițiu demonstrativ susținut de echipele canine.
În conformitate cu atribuţiile specifice ale celor două instituții, protocolul are ca principal obiectiv cooperarea în domeniul dresajului câinilor de serviciu pe specialităţile necesare Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv pentru detectarea de stupefiante și detectarea telefoanelor mobile, precum și formarea, specializarea, perfecţionarea şi evaluarea echipajelor canine prin cursuri de dezvoltare a carierei.
Totodată, echipajele canine ale Autorității Vamale Române și Administrației Naționale a Penitenciarelor vor participa, în comun, la acţiuni, misiuni şi alte activităţi de pregătire sau demonstrative care necesită intervenţie canină, dar și la schimburi de experienţă privind fondul canin, proceduri de lucru şi dresaj pentru câinii de serviciu.
„Echipele canine joacă un rol vital în activitatea de control fizic asupra mijloacelor de transport, a bunurilor şi a persoanelor care trec frontiera de stat a României. Sunt aproape 20 de ani de când vama română a înființat un centru chinologic și suntem mândri de rezultatele pe care echipele canine le-au obținut de-a lungul timpului în domeniul combaterii şi prevenirii traficului de droguri, produselor din tutun, numerarului, produselor cu regim special, şi a altor bunuri interzise. Cooperarea cu Administrația Națională a Penitenciarelor a început în anul 2011 și reînnoirea acestui protocol reprezintă, în primul rând, încununarea muncii și rezultatelor acestor oameni deosebiți care servesc în cadrul Centrului de Instruire Echipe Canine al Autorității Vamale Române.”, a afirmat domnul Bogdan-Lari Mihei, președintele cu rang de secretar de stat al Autorității Vamale Române.
„Colaborările instituționale de acest tip contribuie la creșterea capacității instituționale a unităților penitenciare în domeniul siguranței și securității dinamice. Utilizarea unităților canine întărește abordarea modernă utilizată în sistemul penitenciar românesc, în ceea ce privește aplicarea diferențiată a regimurilor de executare. Cu alte cuvinte, intervenim numai acolo unde avem semnale că s-ar încălca regulamentele interne, protejând astfel persoanele private de libertate care respectă regulile și care aderă la valențele și oportunitățile de reintegrare socială de pe parcursul pedepsei. Apreciez în mod deosebit profesionalismul personalului implicat, din ambele instituții și consider că această colaborare trebuie să continue, fiind deosebit de valoroasă pentru Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile sale subordonate”, a declarat directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar șef de poliție penitenciară, dr. Dan Halchin.
Informații suplimentare
În birourile vamale din România sunt active 37 echipe canine, iar alte 23 echipe canine se află în prezent în pregătire. Toate echipele au triplă specializare respectiv detectarea de droguri, numerar şi produse din tutun, iar în pregătire sunt cinci echipe canine care vor fi specializate pe detectarea armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase. Fiecare echipă este formată dintr-un lucrător vamal, un câine dresat pentru depistarea produselor ilegale sau a numerarului şi un mijloc de transport amenajat special. Antrenamentul unei echipe canine durează circa trei luni. Anual, fiecare echipă revine în centru pentru un antrenament de întreţinere de o săptămână.
Biroul comunicare, relații publice și mass - media
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii