Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:16 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cereri de proiecte pentru finanţări din granturi SEE & norvegiene

ro

16 Feb, 2014 16:57 2249 Marime text
Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de manager al “Fondului bilateral naţional”, prin care România atrage granturi SEE şi norvegiene, aşteaptă cereri de finanţare în cadrul a două apeluri cu o valoare cumulată de 250.000 de euro. În cadrul primului apel, cu o valoare de 200.000 euro, sunt finanţate proiecte prin care sunt susţinute arii prioritare precum justiție și afaceri interne, consolidarea capacității judiciare, cooperare Schengen, copiii și tinerii aflați în situații de risc. În cadrul celui de al doilea apel, cu o valoare de 50.000 euro, se acordă granturi pentru deplasări efectuate exclusiv în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale cu entităţi din cele trei state donatoare: Norvegia, Islanda, Liechtenstein.
Specificul finanțărilor acordate în cadrul celor două apeluri este contractarea uşoară și rapidă: cererile de finanțare completate au cel mult 5 pagini, iar perioada de evaluare a acestora este de maximum 30 de zile lucrătoare. Suplimentar, beneficiarii nu trebuie să asigure cofinanțare: cheltuielile eligibile din cererile de finanțare aprobate sunt acoperite integral. Beneficiarii eligibili pentru a depune proiecte în cadrul celor două apeluri sunt instituţiile publice și organizațiile cu activități non-comerciale cu activitate în domeniile relevante atât din România cât şi din statele donatoare.
“Fondul bilateral național” este destinat finanțării activităților complementare cooperării dintre entitățile române și cele din statele donatoare: Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Aceste activități includ conferințe, seminarii de lucru, vizite de studiu, studii, servicii de consultanță, activități de informare sau care facilitează viitoare cooperări în cadrul programelor și proiectelor.
Informaţii suplimentare referitoare la cele două apeluri sunt disponibile pe site-ul dedicat granturilor SEE & norvegiene, la următorul link: http://www.eeagrants.ro/fondul-national-bilateral-apeluri.
Reamintim că România beneficiază de granturi SEE & norvegiene în valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Fondurile sunt distribuite prin 22 de programe în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte în următoarele domenii: protecţia mediului, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia roma, justiţie şi afaceri interne, sănătate, cercetare, cultură.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii