Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:55 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ - Ministerul Fondurilor Europene

ro

06 Aug, 2014 13:46 1681 Marime text
Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare.

„România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 aprobat, fiind cel de al 11-lea stat care a obţinut aprobarea Comisiei Europene pe acest document. Acest fapt demonstrează că documentul României a răspuns exigentelor Comisiei şi, totodată, devine clar că toate atacurile furibunde şi dezinformările că România nu va avea acest Acord aprobat, venite din partea celor care au distrus sistemul de implementare în perioada 2009 – 2011, nu au fost altceva decât manipulări în prag de campanie electorală.  Un alt detaliu important: Comisia a aprobat documentul României în aproximativ patru luni de la trimiterea oficială a acestuia, în timp ce Polonia, ţara de referinţă pentru cei care critică actuala guvernare pe tema fondurilor europene, a obţinut aprobarea Acordului într-un termen de aproape cinci luni. Vă reamintesc, ţara noastră a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. De atunci și până recent Ministerul Fondurilor Europene a avut în continuu negocieri cu reprezentanții Comisiei pentru a obține o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni pentru români și pentru România! Ministerul Fondurilor Europene a avut o misiune extrem de dificilă în coordonarea procesului de programare, iar acum înregistrează succesul meritat, poziţionând România în rândul liderilor Europei. Le mulţumesc atât celor care ne-au sprijinit, cât şi celor care ne-au criticat. Mă adresez cu acest prilej şi celor care nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă complexitatea şi regulile procesului de programare: vom continua să susţinem dialogul transparent cu toţi actorii interesaţi deoarece rolul Ministerului Fondurilor Europene nu este doar cel de a programa şi coordona utilizarea fondurilor UE, ci şi de a explica celor care nu sunt de specialitate detaliile acestui proces. Sunt convins că România ar fi avut Acordul de Parteneriat aprobat şi mai repede dacă, pe plan intern nu ar fi fost o adevărată luptă pe marginea acestui document, dacă membrii PDL, PNL şi alte voci din piaţă nu ar fi inventat motive pentru a critica acest document. Trebuie să primeze interesul naţional, nu motivaţiile politice meschine. Pentru binele românilor şi al economiei acestei ţări trebuie să ne unim forţele pentru a atrage cât mai repede fondurile europene care ne-au fost alocate pentru perioada 2014 – 2020”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

În perioada de programare 2014 – 2020, Romania beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

La nivelul programelor operaţionale, alocările financiare sunt următoarele:

Programul Alocarea financiară pentru perioada 2014-2020
Programul Operaţional Infrastructură Mare 9,41 mld. euro
Programul Operaţional Regional 6,7 mld. euro
Programul Operaţional Capital Uman 4,22 mld. euro
Programul Operaţional Competitivitate 1,33 mld. euro
Programul Operaţional Capacitate Administrativă 0,55 mld. euro
Programul Operaţional Asistență Tehnică 0,21 mld. euro

Plăţi directe în agricultură 10 mld. euro
Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 8 mld. euro
Programul Operaţional Pescuit 0,17 mld. euro
Facilitatea “Connecting Europe” 1,23 mld. euro
programele de cooperare teritorială 0,45 mld. euro


NOTĂ:
Documentul adoptat de Comisia Europeană este publicat pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii