Eugen Teodorovici - Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a acorda sprijin de minimum 150 de euro cadrelor didactice
Eugen Teodorovici - Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a acorda sprijin de minimum 150 de euro cadrelor
09 Oct, 2014 17:25
ZIUA de Constanta
1696
Marime text
Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), anunţă lansarea în consultare publică a ghidului „Dezvoltarea carierei didactice”.
„Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a sprijini profesorii României, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de minimum 150 de euro, urmând să vedem, în funcţie de alocarea financiară, dacă putem acorda o sumă puţin mai mare, de 160 de euro, pentru cumpărarea de materiale didactice. Am găsit soluţia să folosim fondurile europene pentru a-i ajuta pe dascălii noştri”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Obiectivul operaţional vizat este dezvoltarea oportunităților de carieră și sprijin pentru profesori în vederea asigurării unui înalt nivel de calificare a cadrelor didactice. Va fi finanţat un proiect sistemic, cu implementare la nivel național, care va susţine formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice şi a resurselor umane din educaţie, respectiv va sprijini debutul în carieră şi dezvoltarea carierei didactice.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, beneficiar eligibil unic va fi Ministerul Educației Naționale, iar depunerea unei cereri de finanțare se poate realiza împreună cu parteneri sociali din educaţie şi din zona formării profesionale.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt vizate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar. Printre activităţile eligibile se numără dezvoltarea, acreditarea/ autorizarea şi furnizarea de programe de formare şi de perfecţionare pentru persoanele din grupurile ţintă, inclusiv formarea la distanţă, dezvoltarea sistemelor de stimulente şi de sprijin financiar pentru debutul şi dezvoltarea carierei didactice etc.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii