O nouă măsură pentru accelerarea ritmului de implementare a proiectelor în cadrul POS Transport şi POS Mediu

31 Oct, 2013 19:02
ZIUA de Constanta
921
Marime text
Valoarea minimă a certificatelor interimare de plată care pot fi decontate în cadrul contractelor de lucrări finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost stabilită la echivalentul a 150.000 de euro. Ordinul care reglementează această prevedere a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 31 octombrie a.c.
„Beneficiarii proiectelor implementate în cadrul POS Mediu şi POS Transport vor putea solicita mai repede fondurile europene pentru lucrările executate, cu condiţia ca valoarea facturilor prezentate să fie de minimum 150.000 de euro. Am adoptat această măsură pentru a elimina blocajele administrative apărute în asigurarea resurselor necesare pentru implementarea proiectelor şi pentru a crea toate premisele ca execuţia lucrărilor să fie finalizată în perioada prevăzută în contracte. Cele mai importante efecte ale acestei măsuri vor fi implementarea proiectelor într-un ritm mai alert şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Până în prezent valoarea minimă a certificatelor interimare de plată era stabilită în cadrul fiecărui contract de lucrări în parte.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii