Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:52 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Societatea Ornitologică Română Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare

ro

15 Feb, 2023 11:58 819 Marime text
Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare în zonele
umede din întreaga Uniune Europeană
1 milion de păsări de apă vor fi salvate anual
 
București, 15 februarie: De astăzi, 15 februarie, utilizarea muniției cu plumb la vânătoare în zonele umede este interzisă în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Decizia a fost votată în 2021 de către Comisia Europeană, iar țările din spațiul comunitar au avut la dispoziție o perioadă de doi ani în care să se pregătească pentru această schimbare.
Astfel, în zonele umede sau pe o rază de 100 de metri în vecinătatea acestora este interzisă activitatea de vânătoare cu muniție cu plumb. Zonele umede cuprind: mlaștini, bălți, turbării sau lacuri, naturale sau artificiale, permanente sau temporare, cu apă stagnantă sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv zone marine în care adâncimea apei la reflux nu depășește șase metri.
Conform datelor publicate de Comisia Europeană, în urma partidelor de vânătoare zonele umede au fost poluate cu 4– 5 mii de tone de plumb anual, cu toate că există alternative la prețuri competitive, cum ar fi alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor.
În România, potrivit estimărilor realizate de Societatea Ornitologică Română (SOR), activitatea de vânătoare a poluat anual natura în medie cu 63 de tone de plumb.
„Interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede din întreaga Uniune Europeană este un pas important în conservarea naturii, iar efectele sunt benefice atât pentru păsări, cât și pentru oameni. Această decizie contribuie la creșterea calității și conservării habitatelor naturale în Europa. Ne bucurăm pentru intrarea în vigoare a regulamentului și facem apel către Guvern să ia măsuri care să implementeze aplicarea interdicției și pe teritoriul României”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
Potrivit BirdLife International, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi se estimează că aproximativ 1 milion de păsări de apă, care în prezent mor din cauza otrăvirii cu plumb în Uniunea Europeană, vor fi salvate, iar otrăvirea faunei în zonele umede va înceta. Mai mult, expunerea la plumb are, de asemenea, consecințe grave și pentru oameni, în special pentru copii.
Alicele cu plumb au un dublu efect: ucid și direct și indirect. Nu toate alicele își ating ținta, unele cad în apă sau pe sol, de unde sunt înghițite de diverse specii de păsări, care se intoxică cu plumb și mor. Alicele cu plumb sunt confundate de păsările acvatice cu particule mici de piatră sau nisip. Păsările au nevoie să înghită mici bucăți de pietriș deoarece le ajută la digerarea hranei.
Totodată, interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede va reduce și otrăvirea păsărilor răpitoare și a altor specii necrofage, care se hrănesc cu păsări moarte care au fost împușcate cu muniție cu plumb.
Partenerii BirdLife au lucrat mai bine de 20 de ani pentru interzicerea folosirii muniție cu plumb cel puțin în zonele umede.
 
 
 
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii