183 de proiecte de realizare de spatii verzi, aprobate
183 de proiecte de realizare de spatii verzi, aprobate
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MEDIULUI
Directia Comunicare si Organizare
07.10.2009
COMUNICAT DE PRESA
La propunerea ministrului interimar al Mediului, Elena Udrea, Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, 7 octombrie 2009, o Hotărâre de aprobare şi finanţare a unui număr de 183 de proiecte aparţinând administraţiilor publice locale din toate judeţele ţării, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi.
Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 123 milioane lei, iar sumele aferente sunt asigurate din Fondul pentru Mediu.
Proiectele privesc dezvoltarea şi modernizarea spatiilor verzi din locălitaţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori reabilitarea celor existente, iar realizarea acestora va conduce la reducerea concentraţiilor de noxe din aer, creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi şi apropierea mărimii acestora de standardele europene în domeniu.
Prin acest act normativ sunt aprobate proiectele selectate în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi în sesiunea 3-31 ianuarie 2008 si sesiunea 25 august – 5 septembrie 2008. O nouă sesiune de depunere a dosarelor de finanţare pe acelaşi program este în curs de desfăşurare, termenul limită de depunere a dosarelor de finanţare fiind 12 octombrie a.c.
Pentru anul 2009, Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi îi este alocată suma de 200 milioane lei prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobat prin Hotarărea Guvernului nr. 228 din 4 martie 2009.
Direcţia Comunicare şi Organizare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp