Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:31 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania de informare si constientizare a proiectulu i- "controlul integrat al poluarii cu nutrienti"-Bazinul Hidrografic Dobrogea-Litoral ziua 2

ro

11 Jul, 2012 22:48 2070 Marime text

Ministerul Mediului şi Pădurilor a lansat Campania de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi" în Bazinul Hidrografic Dobrogea-Litoral, din care fac parte judeţele Constanţa, Tulcea şi Brăila. Este cel de-al saselea workshop organizat in cele 11 bazine hidrografice. Proiectul este derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împreună cu Banca Mondială şi Guvernul României.

Workshop-ul se adreseaza reprezentantilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului, APIA, Autoritatea Sanitar Veterinară, DSP, Garda de Mediu, Direcţia pentru Agricultură, Companii de apa şi autorităţi locale din judeţele Constanţa, Tulcea şi Brăila.

Pe duarata a doua zile,consultantii UMP din cadrul Ministerului Mediului si Padurilor Sorin RADULESCU si Manuela UDROIU impreuna cu expertii de mediu ai Univesitatii Ecologice prof.univ.dr.ing Vladimir ROJANSKI si univ.dr. Giuliano TEVI au informat si au identificat soluţii viabile pentru reducerea în viitor a poluării apelor cu nitraţi şi nitriţi.

Printre prezentarile specialistilor au fost: Poluarea si efectele ei asupra mediului. Masuri de protectia mediului- (Vladimir ROJANSKI), Planul de management al nutrientilor lanivel de ferma- ( Sorin RADULESCU) sau "Poluarea mediului geologic cu nitrati, mecanisme specifice, masuri de control si protectie"- (Giuliano Tevi).

Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în contextul în care peste 1900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. 69 dintre acestea sunt în judeţul Constanţa. Alte 41 sunt în judeţul Tulcea.

Experţii de mediu spun că problema a fost identificata inca din anii 90, cand organizatiile internationale de mediu au sugerat primele masuri in Romania privind controlul poluarii cu nutrienti, avand in vedere ca Dunarea este cel mai mare colector de ape al tarii noastre, dar si unul dintre colectorii importanti ai Europei.

Constanta, litoralul, Delta Dunarii reprezinta elementul final de apreciere privind Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti, pe întreg teritoriul tarii.

Cantităţile peste limitele admise, a nitraţilor în apa de băut, conduc la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie. Afecţiunea se numeşte methemoglobinemie, sau "boala albastră" şi este deosebit de periculoasă pentru sugari, putând provoca moartea.

Specialiştii atrag atenţia că odată ingerati, nitraţii se transforma în nitriţi - substanţe extrem de toxice pentru organismul uman. Limita admisa pentru nitraţi în apă este de 50 mg/litru. Cei mai expuşi îmbolnăvirilor cu nitraţi sunt bebeluşii.

Investiţiile sunt absolut necesare pentru a reduce poluarea apelor şi a solului. Este nevoie însă şi de măsuri de reducere a poluării. Extrem de important este ca oamenii să conştientizeze riscurile acestui tip de poluare şi să afle că aceasta poate fi redusă printr-o depozitare corespunzatoare a deşeurilor. Este deosebit de importantă informarea populaţiei care foloseşte ca sursă apa din fântâni cu privire la amplasamentul, construcţia fântânii şi asigurarea protecţiei sanitare a acesteia.

Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale .

Informaţii suplimentare despre proiect

Informaţii despre finanţare

Proiectul este finanţat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Facilitatea Globală de Mediu (GEF), care au acordat României un împrumut, respectiv un Ajutor financiar nerambursabil. Valoarea proiectului, implementat pe o perioadă de 5 ani,

În ce consta proiectul

Se realizează activităţi de colectare, depozitare şi gestionare a gunoiului de grajd prin:

-construcţia unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd,

-dotarea gospodăriilor cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd

-dotarea comunităţilor locale cu echipamente pentru colectarea, compostarea şi

împrăştierea ca fertilizant organic a gunoiului de grajd.

Campania de informare a Proiectului "Controlul Poluării cu Nutrienţi" transmite obiectivele acestui proiect şi intenţionează să coopteze autorităţi locale şi lideri de grup pentru atingerea acestor obiective. Astfel, în cadrul campaniei sunt organizate 11 workshopuri în cele 11 Administraţii Regionale Bazinale din România.

Primele cinci au avut loc la Covasna, Bucuresti, Buzau, Bacau si Iasi iar acesta este al saselea workshop al campaniei.

La aceste ateliere de lucru experţii de mediu discută cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru identificarea metodelor de reducere a poluării. Totodată, se desfăşoară şi seminarii locale în 86 de comune din România, al căror scop este acelaşi ca şi al workshop-urilor, însă mult mai punctual şi aplicat de această dată, la nivel de gospodărie sau fermă. Campania de informare cuprinde şi traininguri pentru profesori, medici şi medici veterinari dar şi copii, în care aceştia sunt familiarizaţi cu scopurile proiectului nostru.

În cadrul Proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi sunt prevăzute plantări de perdele forestiere de protecţie. Până acum s-au plantat peste 130 de hectare de perdele forestiere.

Aceste măsuri elimină riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă contaminată şi promovează utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant.

Pentru mai multe informatii despre proiect, vă rugăm să accesati

www.inpcp.ro,

www.inpcp-campanie.ro,

www.blog.inpcp-campanie.ro

www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii