Constanţa următorul oraş gazdă al viitorilor lobbyişti
Constanţa următorul oraş gazdă al viitorilor lobbyiştiAcademia de Advocacy vă invită să participaţi joi, 19 mai 2011, la ora 11:00 la evenimentul de lansare în regiunea Sud-Est a programului de formare profesională în lobby şi advocacy din cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat". Evenimentul se va desfăşura în sala Panoramic, Hotelul Bulevard, Bd. Mamaia nr 294, Constanta.
Evenimentul va marca deschiderea înscrierilor la programul de formare, oferind totodată ocazia participanţilor la eveniment de a pune întrebări experţilor din proiect. Constanţa este cel de-al patrulea oraş în care se lansează aceste cursuri în lobby şi advocacy, certificate UECNCFPA şi care au ca grup ţintă reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor, camerelor de comert, asociaţiilor de IMM-uri, organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor de jurnalişti din regiunea Sud-Est.
La evenimentul din 19 mai sunt invitaţi toţi cei cărora li se adresează proiectul, participanţii având ocazia să afle de la Radu Nicosevici, team leader al proiectului şi de la Corina Dragomirescu, manager de proiect detalii privind condiţiile de înscriere şi calendarul programului de formare din regiune. Discuţiile vor fi moderate de Ioana Avădani, coordonator de comunicare în cadrul acestui proiect.
Cursurile în lobby şi advocacy au debutat deja la Cluj în perioada 10-15 aprilie, pentru regiunea Nord-Vest şi la Târgu Mureş pentru regiunea Centru în perioada 9-13 mai. Următoarea serie de cursuri se va adresa participanţilor din regiunea Vest, iar programul de formare va începe în 30 mai la Timişoara. Cursurile din cadrul proiectului „Partener activ si implicat" vor avea loc în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, pentru câte două generaţii de câte 50 de participanţi.
Proiectul Partener Activ şi Implicat îşi propune ca, pe parcursul a trei ani, să pregătească în tehnici de lobby şi advocacy 800 de reprezentanţi ai grupurilor legitime de interese - oameni de afaceri, sindicalişti, jurnalişti, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. Aceştia vor ajunge să stăpânească tehnici şi mecanisme profesionale de intervenţie în dialogul social şi vor cunoaşte modalităţile legale de acces şi participare în procesul de luare a deciziei publice. Astfel, vor putea susţine argumentat poziţia celor pe care îi reprezintă în negocierile cu reprezentanţii decidenţilor politici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp