Contract de finanţare semnat pentru proiectul de apă şi canalizare aferent judeţului Prahova
Contract de finanţare semnat pentru proiectul de apă şi canalizare aferent judeţului PrahovaSecretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, Cristian Apostol, a semnat vineri, 18 aprilie, contractul de finanţare pentru proiectul "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova". Acesta este cel de-al 30-lea contract de finanţare semnat în cadrul Axei Prioritare 1 a POS Mediu. "Ministerul Mediului și Pădurilor încheie astfel de contracte în teritoriu pentru a îmbunătăți legătura cu instituțiile administrației locale. Astăzi semnăm la Ploiești unul din cele mai mari proiecte din România în valoare de 162 milioane Euro, proiect la care au muncit atât reprezentanții MMP cât și autoritățile locale care au făcut totodată un efort considerabil pentru contribuția proprie aferentă. Pentru județul Prahova important este să ajungem la produsul final. Beneficiarul trebuie să se miște repede, iar cuvintele cheie să fie transparență, contractare și implementare pentru că dacă vrem să atingem standardele Uniunii Europene" a declarat secretarul de stat Cristian Apostol. La rândul său, Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, a precizat că "este cea mai importantă investiție pe care o realizează autoritățile locale din Prahova iar ajutorul Ministerului Mediului și Pădurilor și al Romsilva a fost considerabil în vederea rezolvării situației terenurilor care vor fi pe traseul acestui proiect de mare anvergură. Prin semnarea acestui contract, la 31 decembrie 2014, județul Prahova va intra în concordanță cu standardele UE pe acest capitol al alimentării cu apă, canalizare de apă și apă uzată".
Valoarea totală a proiectului este de 162.731.194 euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune este de 116.534.693 euro. Implementarea sa va fi efectuată pe parcursul a 44 de luni, în perioada 2011-2014, în final urmând ca aproximativ 156.000 locuitori să beneficieze de un sistem de apă şi canalizare la standarde europene.
Proiectul presupune investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă potabilă, precum şi în sistemul de colectare a apelor uzate şi va fi implementat de către Operatorul Regional S.C. Hidro Prahova S.A.în aglomerările principale Azuga, Buşteni, Sinaia, Comarnic, Breaza, Câmpina, Băneşti, Băicoi, Plopeni, Vălenii de Munte, Mizil şi Urlaţi.
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la infrastructura de apă şi canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile Uniunii Europene în domeniu.
Toate componentele vor fi implementate în conformitate cu strategia de achiziţii din cadrul Proiectului, prin intermediul a 10 contracte, din care 1 contract de servicii şi 9 de lucrări.
DIRECȚIA DE COMUNICARE A M.M.P.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp