Incepe Programul " Casa Verde" !
Incepe Programul " Casa Verde" !Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia şi poate fi consultat în anexa comunicatului de presă.
Scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.
Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.
Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:
- până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
- până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură;
- până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
În cadrul acestui Program, poate aplica solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:
- este persoană fizică care îşi are domiciliul pe teritoriul României;
- este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU
Serviciul Administrativ şi Relaţii Mass-Media
- nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
- în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului.
Persoanele fizice, interesate să aplice în cadrul Programului, pot consulta ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409/18.06.2010 şi disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (http://www.afm.ro/program_casa_verde.php).
Singurele informaţii oficiale privind modul de derulare a acestui Program sunt cele transmise în mass-media sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi cele publicate pe paginile web www.mmediu.ro şi www.afm.ro.
Serviciul Administrativ şi Relaţii Mass-Media al Administraţiei Fondului pentru Mediu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp