Intalnire cu ambasadorii pt CSD19
Intalnire cu ambasadorii pt CSD19Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, în calitate de preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), s-a întâlnit marţi, 30 noiembrie 2010, cu ambasadorii ţărilor membre în grupul Est-European din Comisie.
"Mă consider un om norocos deoarece, din mai, sunt preşedinte al unei Comisii foarte importante din cadrul ONU şi totodată ţin să vă mulţumesc pentru încrederea acordată în momentul în care ţările dumneavoastră au votat în acest sens. Sunt mândru şi totodată onorat să fi fost ales în această funcţie dar, în acelaşi timp, mă simt obligat să discut cu dumneavoastră problemele regionale comune şi de a afla punctul de vedere al ţărilor pe care le reprezentaţi astăzi aici şi care fac parte, la rîndul lor, din cadrul acestei Comisii ONU"a declarat László Borbély.
În cadrul întălnirii au fost dezbătute aspecte referitoare la cele cinci teme ale Comisiei ONU CSD19 : minerit, producţie şi consum durabile, transport, chimicale şi managementul deşeurilor. Ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că "Este foarte important ca la nivelul Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă să avem un acord politic privind programul cadru pe 10 ani în ceea ce priveşte producţia şi consumul durabile. Este necesar să convingem opinia publică şi celelalte state membre că dezvoltarea durabilă nu este doar o idee aflată pe hârtie, ci trebuie obligatoriu ca aceste aspecte să fie transpuse în realitate".
László Borbély a făcut referire la summit-ul de la Cancun precizând că "la această întâlnire, poziţia României trebuie să ţină cont de părerea tuturor partenerilor de discuţie, inclusiv a celor care nu fac parte din Uniunea Europeană. Părerea mea personală este că la Cancun se vor face paşi mari înainte în ceea ce priveşte problematica împăduririi la nivel mondial".
Direcţia de Comunicare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp