Legislatia privind emisiile de gaze cu efect de sera trebuie respectata
Legislatia privind emisiile de gaze cu efect de sera trebuie respectataPotrivit unui comunicat de presă transmis prin Mediafax pe 20 iulie 2010, „în urmă cu două săptămâni, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului şi Departamentul pentru Afaceri Europene au prezentat în şedinţa de Guvern un memorandum pentru suspendarea sancţiunii, pentru că este prima dată când această legislaţie se aplică în România. Va urma şi o corespondenţă cu CE, întrucât pentru unele companii nivelul penalizării înseamnă chiar şi dublul cifrei de afaceri şi poate avea şi impact social".
Considerăm că acest tip de abordare a problemei este ineficient şi păgubos pentru România şi nu rezolvă problema reducerii emisiilor de CO2 provenite de la marii poluatori, ba chiar încurajează generarea. Guvernul României nu explică în niciun fel motivele pentru care cele 13 companii pentru care se cere derogare au ajuns în această situaţie şi nici nu oferă vreo soluţie cu privire la modul în care ar putea fi prevenite astfel de probleme în viitor. Dacă respectarea numărului de certificate alocate în mod gratuit pune deja probleme acestor companii, este cert că aplicarea Pachetului Energie şi Climă al UE, care reduce numărul de certificate gratuite şi introduce tranzacţionarea din 2013, va aduce probleme şi mai mari dacă nu sunt luate măsuri din timp. Practic, această derogare ar crea un precedent inacceptabil.
„Nu este furnizată o analiză care să explice cum au ajuns aceste companii să depăşească numărul de emisii alocate, într-o perioadă marcată de criza economică. Ştim că există companii în România care deţineau certificatele necesare pentru a fi returnate în Registrul Naţional al Emisiilor de gaze cu efect de seră, pe care însă le-au vândut pentru a-şi acoperi costuri de operare. Prin urmare este de datoria autorităţilor publice centrale să analizeze cazul fiecărei companii dintre cele 13. Este absolut necesar să identificăm motivele reale pentru care două ministere doresc să păgubească bugetul public de fonduri absolut necesare în această perioadă", a declarat doamna Lavinia Andrei, preşedinte al Fundaţiei TERRA Mileniul III.
Argumentul potrivit căruia derogarea este cerută în condiţiile în care legislaţia este aplicată pentru prima dată induce în eroare şi nu reflectă situaţia reală. Legislaţia privind restituirea certificatelor de emisii alocate către Registrul Naţional al Emisiilor de gaze cu efect de seră este cunoscută din 2006 şi aplicată practic din 2007. Schema de comercializare a certificatelor de emisii funcţionează în UE din 2005, iar companiile din România aveau obligaţia de a se pregăti pentru aplicarea la nivel naţional a legislaţiei de mediu a UE.
De asemenea, considerăm că solicitarea oricărei astfel de derogări este discriminatorie faţă de companiile care au respectat cantitatea de emisii alocată şi afectează funcţionarea pieţei carbonului. Derogarea presupune încălcarea unui principiu de bază al politicii europene de mediu - „poluatorul plăteşte".
Nu în ultimul rând, Guvernul României continuă să avanseze argumentul populist al impactului social pe care penalizarea unor companii pentru nerespectarea legislaţiei l-ar putea avea. Nu înţelegem de ce continuă să fie tolerată de zeci de ani acoperirea din bugetul public a datoriilor unor companii care nu depun niciun efort sa devină eficiente, în condiţiile în care rezolvarea problemelor lor (inclusiv a celor de mediu) ar avea un impact benefic pe termen lung şi ar costa mai puţin decât perpetuarea unor „găuri negre" pentru fondurile publice.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Eliza Teodorescu, Director executiv al Asociaţiei ALMA-RO, e-mail eliza@alma-ro.ngo.ro, tel. 0724 209 057.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Dragos 12 May, 2013 13:13 Mai scutiti-ne cu efectul de sera!Mai sunt si oameni care stiu chimie pe aici.Schimbari climatice au fost si vor mai fi dar nu mai inghitim motive nascocite de hoti pentru a mai da txe pe nimic.Habar nu aveti cum se formeaza CO2.Ce inseamna dioxid ? Oamenii au inceput sa afle adevarul.Ce inseamna reactia de oxidare? Ce se intampla cu cei doi atomi de oxigen in combinatie cu carbonul?Sunt multe plante acvatice care ziua elimina dioxid de carbon si elibereaza oxigen.Sa nu mai zicem si de restul vegetatiei care elimina cantitati uriase de oxigen.Te pomenesti ca CO2 formeaza o folie la nivelul ionosferei, identica cu folia de polietilena si se formeaza efectul de sera.Hai las-o...!Cel care a nascocit ideea cu efectul de sera este un sarlatan.