Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Mediului şi Pădurilor în dialog cu societatea civilă

ro

15 Dec, 2010 23:16 591 Marime text
László Borbély a s-a întâlnit marţi, 14 decembrie 2010, cu reprezentanţi ai mai multor ONG-uri, în contextul promovării dialogului social şi a celor mai bune practici în luarea deciziilor pe problemele de mediu. Din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor, la discuţii au participat şi specialişti din principalele direcţii şi instituţii subordonate.

Vreau să vă mărturisesc că Ministerul Mediului şi Pădurilor este una din cele mai sensibile instituţii datorită responsabilităţilor ce îi revin şi a implicaţiilor pe termen lung a deciziilor care se iau acum. De când am preluat portofoliul am avut parte şi de realizări, satisfacţii pentru lucruri bine făcute, dar şi de eşecuri. Vorbind de eşecuri, aş vrea să îmi asum două, şi anume: nu am obţinut chiar efectul scontat în oprirea defrişărilor ilegale, deşi am înăsprit legislaţia şi doi, nu am absorbit fonduri europene atât cât am fi putut", a declarat László Borbély în deschiderea rundei de discuţii.

Pe agenda întâlnirii s-au regăsit subiecte precum calitatea aerului, situaţia siturilor contaminate, împăduririle şi defrişările ilegale, proiectul Roşia Montană, dezvoltarea durabilă, conservarea biodiversităţii, deşeurile şi legislaţia în vigoare privind problematica mediului.

Reprezentanţii societăţii civile au ridicat diverse probleme cu care se confruntă în activitatea specifică, solicitând sprijinul ministerului pe probleme ale legislaţiei în vigoare, aplicarea sau modificarea acesteia, sau semnalând diferite cazuri punctuale în care aceasta nu se aplică.

Abordând situaţia fondurilor implicate de minister în gestionarea problemelor de mediu, László Borbély a precizat că: "În contextul recesiunii prin care trecem, Ministerul Mediului şi Pădurilor beneficiază de fonduri considerabile pe care, prin programe iniţiate, le direcţionează în zonele prioritare ale protecţiei mediului. În acest sens vreau să vă spun că prin Administratia Fondului de Mediu avem alocat 1 miliard de euro din care am dat 100 milioane de lei pentru închiderea a patru iazuri de decantare. În plus, tot prin AFM avem un program prin care ONG-urile beneficiază de 10.000.000 lei pentru campanii vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului".

În finalul discuţiilor, László Borbély a propus reprezentanţilor ONG-urilor să aibă mai multe întâlniri de acest fel, constituite pe grupuri tematice în vederea unor discuţii cât mai eficiente. În calitatea sa de Preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, ministrul a propus ca următoarea întâlnire să se desfăşoare în doua jumătate a lunii ianuarie şi să vizeze discutarea temelor prioritare precum: transport, minerit, chimicale, deşeuri şi producţie şi consum durabile.

Direcţia de Comunicare 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii