Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:48 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Mediului şi Pădurilor va acorda facilităţi pentru autoturismele cu motor electric

ro

18 Apr, 2011 23:04 1100 Marime text

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat luni, 18 aprilie, la Roadshow-ul ZE Renault, primul test drive 100% electric din România, ce s-a desfăşurat la Crowne Plaza Bucureşti.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că: "Nu întâmplător am venit azi să testez acest tip de automobil. Luna trecută a fost adoptată şi publicată de Comisia Europeană Carta albă în domeniul transporturilor, care prevede, printre altele, că în transportul urban, la nivelul UE, până în 2030 să se reducă la jumătate numărul de maşini alimentate cu combustibil convenţional (motorină şi benzină), iar până în 2050, utilizarea acestor maşini în oraşe să fie complet eliminată. De asemenea, se prevede luarea de măsuri pentru interzicerea totală, până în 2030, a circulaţiei acestor maşini în centrele marilor oraşe. Pe de altă parte, săptămâna trecută am avut o videoconferinţă cu precfecţii celor 15 zone din România pentru care există aviz motivat de la Uniunea Europeană din cauza poluării aerului. Chiar dacă pe primul loc se află poluatorii industriali, pe locul doi sunt maşinile pe carburanţi, aşa că motorul electric reprezintă una din soluţiile la poluarea urbană".

Din punctul de vedere, atât al ministrului Mediului şi Pădurilor cât şi al oficialilor Renault prezenţi la eveniment, utilizarea autovehiculelor cu motor electric va deveni populară o dată cu crearea infrastructurii necesare şi cu acordarea anumitor facilităţi guvernamentale la achiziţionarea acestui tip de autoturism. „În acest moment avem în lucru o Ordonanţă de Urgenţă care acordă facilităţi pentru cei care vor să cumpere o maşină electric, act normativ care sper să fie aprobat în şedinţa de guvern de miercuri, 20 aprilie a.c. Una dintre propunerile noastre este aceea ca, în cazul în care o instituţie doreşte să achiziţioneze un autovehicul electric, să poată beneficia de până la 6 tichete valorice din programul Rabla. Aceste tichete pot acoperi diferenţa, de aproximativ 5000 de euro, dintre preţul unui autovehicul normal şi unul electric. De asemenea, se analizează posibilitatea ca, în cazul în care de instituţia nu are maşini de casat însă vrea să achiziţioneze un autovehicul electric, să putem oferi, prin Fondul pentru Mediu, o cotă de până la 25% din valoarea maşinii, dar nu mai mult de 5.000 de euro", a adăugat László Borbély.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a efectuat un test drive cu unul din autoturismele Renault cu motor electric. Cu acest prilej a vorbit despre necesitatea infrastructurii destinate rulării, alimentării şi întreţinerii acestor autoturisme, acest lucru fiind posibil prin încheierea de parteneriate între fabricanţii de maşini electrice, producătorii de energie electrică, cei de dispozitive electrice de încărcare, mall-uri dar şi instituţii publice. În acest sens, László Borbély a avansat ideea unui viitor proiect pilot, care să funcţioneze ca un parteneriat în scopul conştientizării fiabilităţii şi avantajelor oferite de motorul electric.

Direcţia de Comunicare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii