Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul László Borbély a semnat contractele de finanţare pentru proiectele de apă şi canalizare din judeţele Hunedoara (Valea Jiului) şi Neamţ

ro

29 Mar, 2011 22:46 775 Marime text

Ministrul László Borbély a semnat luni, 28.03.2011, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, contractele de finanţare pentru proiectele de apă şi canalizare din judeţele Hunedoara (Valea Jiului) şi Neamţ, valoarea acestora fiind de 147. 677.000 de euro.

"Semnarea unui contract reprezintă un sfârşit dar şi un început de drum. Sfârşitul unei etape de întocmire şi finalizare a documentaţiei urmată apoi de începutul etapei de implementare propriu-zisă a proiectului şi absorbţia fondurilor. Iniţiativa şi capacitatea administrativă sunt elemente esenţiale pentru reuşita acestui program. POS Mediu este unul din programele atipice, întrucât din momentul semnării contractului responsabilitatea este la nivelul beneficiarilor. Noi putem ajuta cu sfaturi pe care beneficiarii le pot sau nu lua în seamă şi cam atât. Programul este unul flexibil, iar cuvintele cheie sunt curaj şi responsabilitate. Sunt autorităţi locale care şi-au luat inima în dinţi şi au început unele activităţi din proiectele finanţate prin POS Mediu, înainte de a fi aprobate şi semnate contractele. Şi-au asumat acest risc şi au finanţat activităţile din bugetul propriu, iar după semnarea contractelor au putut cere rambursarea de cheltuieli. Însă nu toată lumea procedează aşa. Suntem la aproape 4 miliarde euro valoarea totala a contractelor semnate prin intermediul POS Mediu, fiind pe primul loc intre cele 27 de tari membre ale UE. Din pacate, nu putem spune la fel despre absorbţie" a declarat ministrul László Borbély.

"Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara" (Valea Jiului) este un proiect a cărui implementare va dura 50 de luni (2011-2015), Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Valea Jiului" fiind responsabilă pentru coordonarea implementării acestuia.

Valoarea totală a proiectului este de 40.000.000 Euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Coeziune este de 34.000.000 Euro. Populaţia beneficiară a acestui proiect va fi de aproximativ 123.000 locuitori.

Obiectivul general al Proiectului are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la infrastructura de apă şi canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare, în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, până în anul 2015.

Componentele proiectului vor fi implementate în conformitate cu strategia de achiziţii publice, prin intermediul a 7 contracte de lucrări care includ lucrări pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de distribuţie a apei şi a sistemelor de canalizare în diferite aglomerări, 1 contract de achiziţie echipamente şi 2 contracte de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea lucrărilor.

Proiectul "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ" va fi implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ AQUA NEAMŢ ", pe parcursul a 34 luni, respectiv până în anul 2013.

Valoarea totală a proiectului este de 107.677.000 Euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Coeziune este de 85.218.987 Euro. Populaţia beneficiară a proiectului va fi de aproximativ 237.000 locuitori.

Obiectivul general al Proiectului are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la infrastructura de apă şi canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, în majoritatea zonelor urbane, până în anul 2013.

În cadrul proiectului se derulează 9 contracte, din care 2 de servicii şi 7 de lucrări (2 contracte Fidic Galben, 5 contracte Fidic Roşu).

Cu cele două proiecte semnate astăzi, numărul proiectelor aprobate pentru finanţare din Axa Prioritara 1 a POS Mediu (extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată) a ajuns la 29, valoarea totală a acestora însumând 3.827.423.369 euro, din care valoarea eligilă este de 2.872.014.927 euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii