Nicolae NEMIRSCHI, va conduce delegatia romana la Consiliul Informal de Mediu al UE
Nicolae NEMIRSCHI, va conduce delegatia romana la Consiliul Informal de Mediu al UE
13.04.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 14-15 aprilie 2009, ministrul Mediului, Nicolae NEMIRSCHI, va conduce delegaţia română la Consiliul Informal de Mediu al Uniunii Europene ce se va desfăşura, la Praga, în Cehia.
La această reuniune, pe lângă miniştrii mediului din Statele Membre UE şi din ţările candidate la Uniunea Europeană, sunt invitaţi să participe şi miniştrii mediului din ţările EFTA (Asociaţia Europeană de Comerţ Liber): Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia.
La această reuniune dezbaterile se vor concentra pe două subiecte legate de problematica schimbărilor climatice. Astfel, în prima sesiune vor fi discutate măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice, punându-se accent pe actiunile necesare atât la nivel european, cât şi, în special, cele care trebuie întreprinse în context internaţional.
Cea de-a doua sesiune va fi dedicată analizei stadiului negocierilor internaţionale în domeniul schimbărilor climatice, pentru stabilirea unui acord post-2012. În acest sens, pe agenda reuniunii Consiliului Informal de Mediu se va afla dezbaterea acţiunilor pentru pregătirea celei de-a 15-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), care va avea loc la Copenhaga în perioada 7-18 decembrie 2009.
Direcţia Comunicare şi Organizare a Ministerului Mediului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp