Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:22 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

POS Mediu a fost apreciat ca fiind cel mai de succes program operational

ro

27 Aug, 2009 19:13 638 Marime text

27.08.2009
COMUNICAT DE PRESĂ

În cadrul ultimei şedinţei interministeriale dedicată absorbţiei de către ţara noastră a fondurilor nerambursabile provenind de la Uniunea Europeană, POS Mediu a fost apreciat ca fiind cel mai de succes program operaţional care se derulează în prezent în România, având o rată de contractare a fondurilor alocate de 66% .
Totodată, în primele opt luni ale acestui an, au fost efectuate plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin POS Mediu, în valoare de 487,47 milioane lei, adică peste 100 de milioane de euro, înregistrându-se astfel o creştere la acest capitol de peste 200% faţă de primii doi ani de implementare a programului.
Rezultatele bune înregistrate de POS Mediu au fost apreciate în mod oficial şi de reprezentanţii Comisiei Europene, care au prezentat ca un exemplu de succes activitatea autorităţii de management a programului, chiar şi la nivel european, având la bază ultimul raport KPMG asupra implementării în Europa a Fondurilor Structurale.
„Faptul că suntem apreciaţi de Comisia Europeană ne încurajează că suntem pe drumul cel bun în ceea ce facem. Până la sfârşitul anului ne-am propus să finalizăm cea mai mare parte a aplicaţiilor pe sectorul de apă şi pe cel de deşeuri. Pe aceste capitole avem obligaţii de conformare, iar fondurile de la Uniunea Europeană ne ajută să ne atingem aceste obiective. În plus, aceşti bani, injectaţi acum în economie, înseamnă locuri de muncă, înseamnă că ajutăm autorităţile locale şi dăm de lucru la firmele mici şi mijloci în această perioadă de criză”, a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
În perioada 2007-2013, în cadrul POS Mediu se finantează cu 5,5 miliarde euro proiecte din următoarele domenii: apă şi apă uzată, managementul deşeurilor/ reabilitarea terenurilor poluate istoric, reducerea poluarii provenite de la sistemele de incalzire urbana în localitatile cele mai afectate, implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, protecţia împotriva inundaţiilor şi eroziunea costieră.

Direcţia Comunicare şi Organizare a Ministerului Mediului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii