PRECIZARI “Case de vacanta din ajutoare de stat”, semnat de Elena Stan
PRECIZARI: “Case de vacanta din ajutoare de stat”, semnat de Elena StanProgramul Operaţional Regional nu finanţează şi nu a finanţat niciodată construcţia de case de vacanţă, aşa cum sugerează articolul sus-menţionat. Totodată, fondurile Programului Operaţional Regional se utilizează după reguli clare, aprobate de Comisia Europeană şi nu „după bunul plac", aşa cum afirmă semnatara articolului.
Ordinul nr. 1587/01.06.2010 pentru modificarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investiţiilor în turism din cadrul Programului Operaţional Regional 2007, necesară implementării proiectelor finanţate din cadrul domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice" a fost elaborat în conformitate cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 800/2008 şi avizat de Consiliului Concurenţei.
Activităţile privind modernizarea/extinderea structurilor de cazare, la care se face referire în articol nu mai sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional încă din 2009.
Menţinerea obiectivului propus pentru finanţare total sau parţial în circuitul public pe o perioadă de cinci ani de la finalizarea proiectului constituie o obligaţie ce derivă din aplicarea dispoziţiilor comunitare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1083/2006. Menţionăm că acest criteriu de eligibilitate a proiectelor a fost valabil încă de la intrarea în vigoare schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investiţiilor în turism aprobată prin Ordinul 261 din 3 martie 2008, nefiind modificat ulterior.
În ceea ce priveşte priorităţile POR, acestea nu au fost modificate, la fel cum nu au fost modificate nici domeniile de intervenţie ale Programului Operaţional Regional 2007-2013 aprobate de către Comisia Europeană în anul 2007.
De asemenea, subliniem că limitele minimă/maximă a valorii totale a proiectului (700.000-85.000.000 Lei) nu s-au modificat până în prezent de la data aprobării Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investiţiilor în turism din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp