Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:02 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul Casa Verde va porni dupa data de 15 iunie 2010

ro

01 Jun, 2010 23:07 1248 Marime text

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a susţinut marţi, 1 iunie 2010, o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat detalii cu privire la programul „Casa Verde" pentru persoane fizice, fondurile alocate pentru finalizarea unor lucrări de înlăturare şi prevenire a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţiile din perioada 2005-2008, precum şi stadiul programului "Rabla".

Ministrul László Borbély anunţat că Programul „Casa Verde" pentru persoane fizice va porni până la data de 30 iunie. „În cadrul acestui program vom acorda sume fixe pe categorii de proiecte. Astfel, pentru pentru centrale pe bază de pelete suma va fi de 3.000 lei, pentru panouri solare, 6.000 lei, iar pentru pompe de căldură 8.000 lei. Pentru a nu plimba oamenii pe drumuri, am inclus în derularea acestui program agenţiile de protecţie a mediului. Astfel cei care sunt interesaţi să acceseze fonduri vor depunde cererile la Agenţia de Protecţia Mediului din judeţul în care locuiesc, urmând ca aceasta să trasmită dosarele la Bucureşti, la Adminustraţia Fondului pentru Mediu", a declarat ministrul Laszlo Borbely.

Un alt subiect abordat de ministrul Mediului şi Pădurilor a vizat fondurile pentru finalizarea unor lucrări de înlăturare si prevenire a efectelor calamităţilor naturale, menţionând că în şedinţa de guvern de duminică 30 mai 2010, a fost alocată suma de 438.383.000 lei din bugetul Fondului pentru Mediu pentru continuarea şi finalizarea unor lucrări de înlăturare si prevenire a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţiile din perioada 2005-2008. În acest sens, László Borbély a precizat că "se impune realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor de refacere a acestor construcţii hidrotehnice, pentru a evita pierderi de vieţi omeneşti şi mari pierderi materiale, în eventualitatea producerii altor astfel de evenimente. De asemenea, aceste sume sunt alocate pentru perioada 2010- 2012 şi vor fi repartizate pentru finalizarea lucrărilor aflate acum în curs de execuţie".

Referindu-se la Programul „Rabla", ministrul a apreciat că acesta ar putea fi din nou suplimentat, după ce voucherele din ultima tranşă tipărită vor fi distribuite în totalitate către REMAT-uri. László Borbély subliniat că „în doar trei luni de când a pornit «Rabla» au fost casate circa 110.796 de maşini, mai mult decât s-a casat în toţii anii de până acum de când a pornit programul. Pentru comparaţie, vreau să vă spun că în perioada 2005 - 2009, prin programul «Rabla» au fost casate 109.000 de maşini".

În cadrul conferinţei de presă, ministrul Mediului şi Pădurilor a ţinut să puncteze faptul că: „ne aflăm într-o săptămână mai specială, dedicată mediului, şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne întrebăm ce facem, concret, fiecare dintre noi pentru mediul înconjurător".

La întâlnirea ministrului László Borbély cu presa au participat şi numeroşi copii, aflaţi în vizită la Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) în cadrul acşiunii Ziua Porţilor Deschise, eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

În acest context, László Borbély a apreciat lucrările expuse de copiii în minister, remarcând că aceştia sunt „talentaţi, inventivi şi inteligenţi, iar profesorii lor pun pasiune în a-i îndruma să realizeze lucrări şi desene de genul celor expuse".

În cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, au fost expuse peste 200 desene pe care copiii din întreaga ţară le-au trimis pentru concursul "ECOlorează lumea!", cu tema "Mediul în care trăieşte animalul tău preferat", organizat, în perioada 16-26 mai 2010, de minister în colaborare cu Asociaţia "Şcoli pentru un viitor verde".

La finalul conferinţei, ministrul László Borbély l-a prezentat presei pe cel mai tânăr sfătuitor al său, consilierul-copil pe probleme de mediu. Este vorba despre Diana Mîinea, în vârstă de 12 ani, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 175 "Sf. Nicolae" din Bucureşti, implicată în activităţi legate de mediu în cadrul Revoluţiei Eco, un proiect al Asociaţiei Verde Crud.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat că va avea întâlniri permanente cu noul său consilier, întrucât copiii vin întotdeauna cu idei bune care pot fi preluate şi puse în practică.

DIRECŢIA DE COMUNICARE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii