Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitat
Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitatSesiunea de depunere a dosarelor pentru Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi va avea loc în perioada 21.09.2009 - 12.10.2009.
Suma ce va fi alocată sesiunii de finanţare este de 92.442.224,38 lei şi este prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2009 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu
Programul se adresează autorităţilor publice locale care aplică voluntar, pentru realizarea proiectelor de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi din localităţi, precum şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate sau reabilitarea celor existente. Selecţia solicitantului se face în baza dosarului de finanţare depus la registratura Ministerului Mediului şi are caracter eliminatoriu.
Dosarul de finanţare trebuie sã cuprindã:
cererea de finanţare, în original;
hotărârea consiliului local /judeţean privind aplicarea la Program, însoţită de expunerea de motive şi referatul direcţiei /comisiei de specialitate, în copii certificate "conform cu originalul" de secretarul unităţii administrativ-teritoriale;
documentul care atestă regimul juridic al terenului pe care se realizează proiectul, în copie certificată "conform cu originalul" de secretarul unităţii administrativ-teritoriale;
declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal contrasemnată de secretar, din care trebuie să rezulte că terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este liber de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
studiu de fezabilitate;
proiectul tehnic; în situaţia în care acesta nu este depus în cadrul sesiunii de depunere organizate, poate fi depus până la încheierea contractului de finanţare;
copia certificatului de înregistrare fiscală, corespunzător formularului cod M.F.P. 14.13.20.99/2, prevăzut în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, cu modificările ulterioare;
- dispoziţia primarului /preşedintelui consiliului judeţean de desemnare a persoanei care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţia cu Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, dacă aceasta nu este reprezentată de însuşi reprezentantul legal.
Finanţarea se acordã prin modalitate nerambursabilã, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului, în baza contractului pentru finanţare încheiat între Administraţia Fondului pentru Mediu şi beneficiar. Finanţarea se face în mod eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului pentru finanţare şi pe mãsura realizãrii proiectului.
Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legãturã cu Programul se publicã pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, la secţiunea "Informaţii privind Programul naţional de îmbunãtãţire a calitãţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localitãţi".
Mai multe detalii găsiti în Ghidul de finanţare a Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, accesand linkul http://www.mmediu.ro/pdf/legislatie/OM_1107_2009.pdf.
Direcţia Comunicare şi Organizare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp