Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxa de poluare 2011

ro

24 Dec, 2010 16:54 1365 Marime text

La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, 23 decembrie 2010, Ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule vine ca urmare a faptului că de la 1 ianuarie 2011 intră în vigoare norma Euro 5 pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor noi, conform art.10 alin.(3) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor.

Lărgirea şi restructurarea bazei de aplicare a taxei pe poluare urmăreşte intensificarea aplicării principiului „poluatorul plăteşte", prin diferenţierea mai accentuată a taxării între normele de poluare, în defavoarea normelor inferioare, precum şi prin creşterea taxei pentru autovehicule cu vârste mai mari de 10 ani.

Prin ajustarea taxelor este încurajată folosirea autovehiculelor mai puţin poluante şi mai prietenoase cu mediul, cele mai favorizate fiind cele electrice, cele hibride şi cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante, pentru care nu se plăteşte taxa de poluare.

Pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31.12.2010 şi care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011. Pentru a beneficia de această prevedere, persoana fizică sau juridică, pe numele căreia urmează a se înmatricula autovehiculul trebuie să fi efectuat achiziţia acestuia în vederea înmatriculării şi să prezinte autorităţii fiscale competente pentru calculul taxei pe poluare, în vederea luării în evidenţă, până la data de 31.01.2011, o cerere însoţită de dovada plăţii integrale sau a unui avans (în cazul autovehiculelor pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 31.12.2010) sau de dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31.12.2010 (pentru autovehiculele ce au fost introduse în ţară). În cazul autovehiculelor pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31.12.2010, documentul va fi însoţit şi de declaraţia pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziţionat anterior datei de 31.12.2010 în vederea înmatriculării în România şi nu a fost înmatriculat în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule crează cadrul legal pentru reglementarea modificărilor propuse pe baza obiectivelor de mediu stabilite, asigurând alinierea legislaţiei naţionale la standardele europene în domeniu şi îndeplinirea obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene.

Fondurile provenite din colectarea taxei pe poluare constituie peste 80% din sursa de venit a Administraţiei Fondului pentru Mediu, care finanţează programe şi proiecte de mediu cu rezultate concrete şi imediate, cum este şiProgramul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (programul "Rabla"), Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, Programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro, şi Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare.

Tabelul cu noile valori ale taxei auto este prezentat în attachement.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii