Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:52 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UE insista pentru actiuni rapide si cu impact major, pentru prevenirea incalzirii globale

ro

09 Dec, 2009 20:05 660 Marime text

09.12.2009

LA COPENHAGA, UNIUNEA EUROPEANĂ INSISTĂ PENTRU ACŢIUNI RAPIDE ŞI CU IMPACT MAJOR, PENTRU PREVENIREA ÎNCĂLZIRII GLOBALE

Andreas Carlgren, ministrul Mediului din Suedia, ţară care deţine Preşedinţia Uniunii Europene, a declarat, la Conferinţa Mondială a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP15), că Uniunea Europeană va insista ca momentul Copenhaga să devină o piatră de temelie în efortul de prevenire a schimbărilor climatice.

Ca lider al miniştrilor mediului din ţările membre ale Uniunii Europene, Carlgren a precizat că liderii de stat şi de guvern din Uniune au convenit că summit-ul de la Copenhaga ar trebui să conducă la un acord cu valoare juridică obligatorie, care să intre în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2013, un acord construit pe baza Protocolului de la Kyoto şi încorporînd toate elementele esenţiale ale acestuia.

„Au fost discuţii privitoare la o soluţie în doi paşi, dar pentru Uniunea Europeană acordul de la Copenhaga trebuie să fie mai degrabă pasul. Acest acord cu valoare obligatorie trebuie să fie transpus într-un text ratificabil, şi acest fapt trebuie să se producă într-un interval de timp clar precizat. Conţinutul, fondul trebuie deja să se regăsească în acest acord ambiţios, chestiunile de calendar urmînd să jaloneze doar aspectele de natură tehnică”, a declarat Carlgren.

Acesta a precizat că acordul de la Copenhaga trebuie să prevadă reduceri ale emisiilor suficiente pentru a atinge obiectivul global de limitare a creştere temperaturii globale la mai puţin de 2°Celsius. Prin intermediul acestui acord:

-         Ţările industrializate se obligă să reducă emisiile la nivelul tuturor ramurilor economice care sînt generatoare de astfel de emisii, urmînd de asemenea ca obiectivele privind emisiile tuturor ţărilor industrializate să fie cuprinse într-un singur acord;

-         Cele mai avansate ţări în curs de dezvoltare îşi asumă măsuri destinate aducerii emisiilor proprii sub nivelul  business-as-usual, în special economiile mari şi cele care sînt producătoare majore de emisii de gaze cu efect de seră (GES);

-         Ţările industrializate vor promova suport financiar imediat (2010 – 2012) pentru măsurile destinate prevenirii schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare;

-         Va fi creat un sistem pentru asigurarea de suport pe termen lung pentru reducerea emisiilor de GES în ţările în curs de dezvoltare, suport acoperind activităţile privind adaptarea, cooperarea tehnologică şi transferul de tehnologii;

-         În sfîrşit, acordul trebuie să conţină un mecanism de revizuire, astfel încît măsurile necesare  să poată fi ajustate potrivit noilor evidenţe ştiinţifice ce urmează să apară.

Andreas Carlgren a subliniat că acordul de la Copenhaga trebuie să deschidă calea către măsuri imediate, fără să mai aştepte anul 2013, cînd va expira protocolul de la Kyoto. Uniunea Europeană insistă puternic pentru finanţarea măsurilor destinate adaptării şi a iniţiativelor privind oprirea devastării pădurilor tropicale. „Acţiunea rapidă este crucială pentru a şansa de a păstra încălzirea globală sub 2°C”, a spus reprezentantul Preşedinţiei UE.

Referitor la mandatul Uniunii Europene pentru COP15, acesta este puternic şi cuprinzător, prevăzînd:

-         Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în ţările UE cu 80-95% pînă în anul 2050, comparativ cu anul 1990;

-         Indiferent de acţiunile celorlalte ţări, Uniunea Europeană va reduce emisiile sale cu 20% pînă în anul 2020, dar intenţionează să  crească obiectivul propriu privind pragul de diminuare a emisiilor pînă la 30%, dacă şi celelalte părţi sînt dispuse să-şi asume angajamente similare;

-         Emisiile din transportul internaţional trebuie reduse cu 10 procente, pentru transportul aerian, şi cu 20% pentru transportul maritim. Conferinţa de la Copenhaga trebuie să conducă la folosirea beneficiilor din transportul aerian şi maritim pentru susţinerea iniţiativelor din ţările în curs de dezoltare, în special ale celor mai sărace;

-         Devastarea pădurilor tropicale trebuie înjumătăţită pînă în anul 2020 şi stopată pînă în anul 2030, iar Conferinţa de la Copenhaga trebuie să ia decizii în acest sens, dar şi pentru susţinerea reîmpăduririlor, singurul cale de reducere a emisiilor în acest sector.

Andreas Carlgren a subliniat rolul puternic proactiv al Uniunii Europene şi oferta foarte consistentă destinată prevenirii schimbărilor climatice, arătînd că aşteaptă abordări similare şi de la celelalte Părţi şi dorind să folosească ţinta mai amibiţioasă de reducere cu 30% a emisiilor de GES ca pe o pîrghie în acest sens.

 „Acţiunile propuse în acest moment nu sînt suficiente pentru a atinge obiectivul 2°C. Uniunea Europeană va continua să preseze pentru angajamente mai ferme şi mai adecvate din partea tuturor şi este dispusă să furnizeze conduita de lider necesară, în acest sens”, a concluzionat Andreas Carlgren poziţia Uniunii Europene la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice.

Direcţia Comunicare şi Organizare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii