ANOFM Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
ANOFM:Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
13 Dec, 2023 13:06
ZIUA de Constanta
637
Marime text
13 decembrie 2023
Comunicat de presă
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
62.406 locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 62.406 locuri de muncă la nivel naţional.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (4.709); ambalator manual (3.392); manipulant mărfuri (3.325); lucrător comercial (2.796); curier (2.786); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (2.471); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (2.305); muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.576); ajutor bucătar (1.524); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.417) etc.
Din cele 62.406 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.103 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/expert/inspector/ referent/ economist în economie generală; referent de specialitate financiar-contabilitate; administrator cont etc.), 9.933 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; casier; agent servicii client; operator introducere,validare şi prelucrare date; vânzător etc), 11.527 pentru persoanele cu studii profesionale (manipulant mărfuri; ajutor bucătar; sudor; lăcătuș mecanic; confecţioner asamblor articole din textile etc.), restul de 38.843 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării.
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
120 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 120 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Letonia – 30 locuri de muncă pentru: sudor;
Germania – 28 locuri de muncă pentru: tehnician în mecatronică auto (carosier auto); muncitor în producţie; tehnician service; mecatronist; lucrători în producţie – procesare produse din carne; tehnician electronist;
Malta – 20 locuri de muncă pentru: şofer taxi;
Polonia - 19 locuri de muncă pentru: asistent conducere birou; montator construcţii; director vânzări;
Italia – 15 locuri de muncă pentru: asistent medical;
Austria – 5 locuri de muncă pentru: tehnician producţie;
Olanda – 2 locuri de muncă pentru: electrcian; instalator;
Belgia - un loc de muncă pentru:tehnician dentar;
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.
Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii