Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITM Concursul național „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii”

ro

10 Apr, 2024 10:14 491 Marime text
09.04.2024       
                                                                                               
Comunicat de presă
 
Concursul național „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii”
 
 
PROIECTUL“Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” a fost demarat de Inspecţia Muncii cu scopul formării în rândul tinerilor din liceele tehnologice a unei culturi de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.
Concursul național „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se   dobândeşte de pe băncile şcolii” se organizează în scopul promovării în rândul tineretului a disciplinei Securitate şi sănătate în muncă, în colaborare cu specialişti din cadrul Inspecţiei Muncii, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Inspectoratelor Şcolare Judeţene, Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Statisticile actuale din Uniunea Europeană arată că tinerii lucrători au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de lucrători, din diferite cauze: lipsa de informare, lipsa de experienţă, lipsa de cunoştinţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.
Centrele de învăţământ pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unei discipline cu acelaşi nume.
Principalul obiectiv al concursului „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se   dobândeşte de pe băncile şcolii”, îl reprezintă încurajarea şi atragerea elevilor din învățământul liceal și profesional în activităţi de studiere a disciplinei ”Securitate şi sănătate în muncă” și formarea unei culturi de prevenire în rândul acestora.
La nivelul județului Constanta, concursul „Ştiu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se   dobândeşte de pe băncile şcolii”,  organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a fost găzduit în data de 30.03.2024 de „Liceul Agricol Poarta Alba din Județul Constanta,.
La această primă etapă a concursului,  au participat, 67 de elevi din cei 76 înscriși.
Au avut loc două probe: o probă teoretică susținută online împreună cu organizatorii din Iași și alți participanți din alte județe din țară și o proba practică privind noțiuni în domeniul securității și sănătății în muncă pe meserii care a constat în  identificarea unor riscuri și a echipamentului de protecție adecvat, pornind de la un caz concret dat.
 La finele acestei prime etape, trei echipe din rândul elevilor constănțeni participanți s-au calificat pentru a participa la etapa națională a competiției,  la Colegiul Tehnic „Gheorghe     Asachi” Iași , care se va desfășura în perioada 17-19 mai 2024.
 

 
   Inspector Sef
   Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii