Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea ministrului Cătălin Drulă cu federațiile sindicale de la SNTFM CFR Marfă S.A.

ro

28 Apr, 2021 13:54 2450 Marime text
La inițiativa ministrului Cătălin Drulă a avut loc astăzi, 28 aprilie 2021, întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă de la nivelul CFR Marfă.

Discuțiile purtate cu reprezentanții Alianței Federațiilor Tehnice Feroviare și ai Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane s-au axat pe identificarea soluțiilor pentru rentabilizarea CFR Marfă precum și cu privire la măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă în cadrul planului de restructurare adoptat la nivelul societății.

Ministrul Drulă a subliniat faptul că ”doar printr-un parteneriat activ între Minister, conducerea societății și sindicate vom putea să salvăm CFR Marfă.
Deciziile haotice luate în ultimii ani, numirea în vârful conducerii societății a unor persoane fără a ține cont de criteriile de competență și profesionalism sunt doar câteva dintre cauzele care au afectat dezvoltarea CFR Marfă. Nu este normal ca o societate care în 2003-2004 era ”perla” companiilor din subordinea Ministerului să ajungă în situația de astăzi. Văd că noua conducere a implementat deja o serie de măsuri, iar rezultatele încep să se vadă: avem pentru prima dată, după mult timp, un buget prognozat pe profit.

Sunt pași în direcția pe care ne-o dorim. Este vital pentru societate să fie închise ”robinetele” prin care se pierdeau banii și să își consolideze poziția pe piață. Din păcate, din cauza deciziilor greșite din anii precedenți, conducerea societății  a fost nevoită să ia și măsuri precum disponibilizarea de personal. Este o măsură radicală, dar necesară și vrem ca în parteneriat cu organizațiile sindicale să derulăm acest proces într-un mod transparent, cu criterii clare și cu respectarea prevederilor referitoare la protecția socială. Am reiterat și discuțiile pe care le-am purtat la Bruxelles, cu doamnele Comisar, pe tema acestei companii naționale de interes strategic. Am fost bucuros că oficialii de la Comisia Europeană au înțeles situația reală în care se află această companie și au apreciat planurile de restructurare și returnare a ajutorului de stat, pe care le-am prezentat”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii