Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, se află în perioada 25-28 septembrie 2017 la Bruxelles, pentru a participa la o serie de acțiuni de interes comun în domeniul turismului

ro

28 Sep, 2017 17:50 3044 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, se află în perioada 25-28 septembrie 2017 la Bruxelles, pentru a participa la o serie de acțiuni de interes comun în domeniul turismului.

Principalele evenimente incluse în agenda de lucru de la Bruxelles a Ministrului Turismului, Mircea-Titus Dobre:
- întâlnire bilaterală cu doamna Elżbieta Bieńkowska, Comisar European pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM uri
- întâlnire cu doamna Corina Crețu, Comisar pentru politică regională
- participare, în calitate de speaker, la conferința ”Finanțări Europene pentru inovare în domeniul turismului”
- participare, în calitate de speaker, la conferința ”O strategie europeană pentru creșterea competitivității industriei turismului, o forță motrice pentru crearea de locuri de muncă”.

Vizita de la Bruxelles a debutat pe 26 septembrie cu întâlnirea Ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, cu Comisarul European pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM uri, doamna Elżbieta Bieńkowska. În cadrul întâlnirii au fost abordate două teme de interes major și anume necesitatea reglementării în domeniul economiei colaborative și oportunitatea lansării unor linii de finanțare dedicate exclusiv dezvoltării infrastructurii publice de turism.

Cu ocazia consultărilor cu doamna Corina Crețu, Comisarul European pentru politică regională, cei doi oficiali au discutat despre proiectele cu finanţare europeană din turism, subliniind potenţialul acestui sector de a facilita creşterea economică în regiunile mai puţin dezvoltate. Comisarul European a punctat potenţialul major de creştere mai ales în domeniul serviciilor de turism locale și a încurajat integrarea acestora în strategiile de dezvoltare durabilă și de specializare inteligentă la nivel local și regional. România a înregistrat o creștere puternică a sectorului turistic în ultimii ani, confirmând că turismul este un domeniu de importanță națională. Ministrul Turismului a adus în discuție stadiul de implementare a câtorva proiecte foarte importante în domeniul turismului precum Legea Turismului, Organizațiile de Management al Destinației, Master Planul pentru Investiții în Turism.

Demnitarul a argumentat, în cadrul conferinței "Finanțări Europene pentru inovare în domeniul turismului”, faptul că digitalizarea serviciilor în domeniul turismului este o consecință firească a progesului tehnologizării și că, în acest context, este foarte important ca toți factorii implicați, atât din sectorul public, cât și din cel privat, să se adapteze schimbărilor survenite. În ceea ce privește finanțarea, a fost punctată necesitatea eficientizării politicii de coeziune.


Un alt punct important de pe agenda Ministrului Turismului a fost participarea în calitate de speaker, la conferința la nivel înalt „O strategie europeană pentru sporirea competitivității industriei turismului, un factor - cheie pentru crearea de locuri de muncă”, organizată de Parlamentul European. La eveniment au participat președintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani și vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Jyrki Kataien.

Principalele teme supuse analizei în cadrul conferinței au fost:

- sprijinirea investițiilor private prin flexibilizarea cadrului legislativ și adaptarea lui la contextul general european
- îmbunătățirea cadrului de funționare a mediului de afaceri prin politici publice adaptate, coerente și unitare
- necesitatea creșterii nivelului de pregătire profesională a forței de muncă din industria turismului, prin asumarea codurilor de bune practici
- inovația în turism și economia digitală, ca nou motor de promovare a Europei ca destinație turistică.


Ministrul Mircea Titus Dobre a considerat important să sublinieze, în mod special, importanța sectorului turistic, astfel, pe perioada deținerii președinției Consiliului European, România se va focusa pe promovarea turismului sustenabil în Europa, în colaborare cu toate țările membre, regiunile europene, organizațiile internaționale și Comisia Europeană.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii