Weekend fierbinte la Grand Hotel Rex
Weekend fierbinte la Grand Hotel Rex
In acest weekend, cel mai fierbinte punct de pe litoralul romanesc va fi GRAND HOTEL REX din Mamaia si asta nu din cauza soarelui, ci al inflatiei de vedete pe metru patrat.
Seria personalitatilor internationale gazduite la sfarsitul acestei saptamani de GRAND HOTEL REX este deschisa de legendarul cantaret american Michael Bolton. Acesta se va afla la Grand Hotel Rex in data de 30 Iulie cu ocazia concertului pe care il va sustine in aceeasi seara in Constanta. Spectacolul face parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent material discografic al artistului, ’’ One World One Love’’. Cand a aflat ca show-ul va avea loc la malul marii, cerintele artistului au fost: hotel de 5 stele, cat mai aproape de mare, piscina cu jacuzzi, bucatar personal si nu in ultimul rand, pista de aterizare pentru elicopter. Se pare ca lui Bolton i-a placut atat de mult prezentarea GRAND HOTEL REX ca a decis sa vina cu o zi inainte pentru a se bucura de cateva clipe de relaxare in plus.
Un alt eveniment ce va face deliciul presei si al publicului se desfasoara in aceasta locatie generoasa, Fashiontv Summer Festival, un eveniment devenit o traditie la GRAND HOTEL REX. Editia din acest an va avea loc in perioada 30 Iulie – 01 August si va include pe langa prezentari de moda, concursul traditional de Miss Fashiontv Summer, precum si o expozitie de produse si servicii de lux (Summer Luxury Show) a carei organizare a fost motivata de succesul inregistrat la editia precedenta.
Pe podiumul de la Grand Hotel Rex din Mamaia, alaturi de Miss Litoral 2010 si Fashiontv Summer Awards 2010, vor fi prezente nume mari ale designului vestimentar romanesc, precum Catalin Botezatu, Mihai Albu, Clara Rotescu, Laura Olteanu, Ersa Atelier sau George Hojbota
Serile festivalului vor fi dedicate marilor creatori internationali - Valentino, Roberto Cavalli si Alexander McQueen, spectatorii putand urmari filme de prezentare a carierei si creatiilor lor. Invitatii speciali ai acestei editii sunt Valeria Marini si designerul international de origine greaca Christoforos Kotentos.
Si pentru ca sportul sa fie si el prezent in acest weekend, Grand Hotel Rex organizeaza in premiera in perioada 29 Iulie – 01 August REX BEACH VOLLEY Tournament, o competitie spectacol dotata cu premii in valoare de 5000 de euro, in care sunt angrenati cei mai buni jucatori de volei din Romania si care isi propune sa promoveze acest sport . Competitia va avea loc pe plaja privata a hotelului si include si o etapa speciala in care spectatorii vor putea juca si ei in cadrul meciurilor demonstrative.
GRAND HOTEL REX
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp