Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Musulmanii din Romania incep postul Ramazamului

ro

10 Aug, 2010 18:17 3134 Marime text

COMUNICAT DE PRESA

Musulmanii din România încep postul Ramazamului

Cei aproximativ 100. 000 de credincioşi de confesiune islamică din România vor intra miercuri dimineaţă (11 august), odată cu răsăritul soarelui, în postul aspru de primenire spirituală morală şi trupească al celei de-a de a noua luni a anului islamic ( higiri ) considerată cea mai importantă şi sfântă pentru musulmani, numită şi luna postului, a fericirii, a iertării - Ramazan.
“ Postul şi respectiv luna sfântă Ramazan durează 29 de zile, perioadă în care musulmanii practicanţi se dedică sublimei contemplări a păcii şi armoniei divine, cele patru săptămâni fiind petrecute în abstinenţă totală şi rugăciuni pentru primenirea corporală şi mentală ”
Pe întreaga perioadă a postului credincioşii se abţin de la mâncare şi de la potolirea setei, de la răsăritul soarelui şi până la răsăritul primei stele , pe bolta cerească, perioada diurnă fiind marcată de aceiaşi abstinenţă totală şi în privinţa relaţiilor intime, sau a gândurilor, necurate de orice natură, în general fiind căutată pacea, echilibrul şi buna înţelegere cu semenii, indiferent de religie, conştienţi fiind că doar astfel pot obţine mântuirea din partea lui Allah Atotputernicul”.
Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei luni sfinte şi ritualurile religioase se desfăşoară într-o cadenţă aparte, slujbele din moschee, denumite mukavelle, începând în fiecare dimineţă cu citirea Coranului, urmat de predici obligatorii ale imamilor, la care participă şi femeile, în locurile special amenajate de la etaj, ferite de ochii bărbaţilor. Seara se săvârşesc alte slujbe speciale, teraavih, cu participarea exclusivă a bărbaţilor din comunitate.
Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile paradisului sunt deschise, iar cele ale iadului se închid.
În toată perioada postului de Ramazan, geamiile şi moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte.

Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi), celebrată anul acesta este în noaptea de 5/6 septembrie. În această noapte se spune că s-a coborât şi Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia spune, deasemenea că tot în această noapte, dorinţele sunt îndeplinite.

Luna Ramazan se va încheia în noaptea de 8 septembrie, iar a doua zi vor debuta cele trei zile de sărbătoare - Ramazan Bayram.

Muftiatul Cultului Musulman din Romania,  Seful Cultului Musulman din Romania, Muftiul Iusuf Muurat adreseaza tuturor musulmanilor „Ramazan Ayi Hayrli ve Mübarek Olsun!”

Secretar Eparhial,
Memis Octai

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii