Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISTORIA TRANSMISIONISTILOR DOBROGENI

ro

13 Aug, 2009 18:48 5444 Marime text

p1440354.jpgMuzeul de Arheologie „Callatis" Mangalia şi Muzeul Militar Naţional Filiala Constanţa, în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează vineri, 14 august 2009, ora 10.00, în sala de expoziţie a muzeului callatian, vernisajul expoziţiei temporare intitulată: „Istoria transmisioniştilor dobrogeni".

Directorul Muzeului de Arheologie „Callatis" Mangalia, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a făcut următoarele precizări: „Aceasta este cea de-a treia expoziţie pe care am organizat-o în cadrul Festivalului Callatis 2009 şi pe care o dedicăm Zilei Marinei Române. Comunicarea la distanţă a fost una dintre dorinţele omenirii încă de la începuturi, dar care s-a împlinit abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În anul 1837, Samuel Finlez Breeze Morse a inventat telegraful, iar în anul 1876, Alexandre Graham Bell a inventat telefonul. Noile realizări tehnice au avut efecte incomensurabile în plan economic şi social, iar din a doua jumătate a socolului al XIX-lea au pătruns şi în armatele vremii, inclusiv în armata statului român. Actul de naştere al transmisiunilor Armatei României este considerat Înaltul Decret cu numărul 1303, din 14 iulie 1873, prin care s-a hotărât înfiinţarea secţiei de telegrafişti militari. În cei 136 de ani care au trecut, sructurile transmisioniştilor au suferit numeroase transformări calitative şi cantitative, ajungând, în prezent, la nivelul structurilor similare din armatele statelor membre NATO."

Pe larg, despre istoria telegrafiştilor dobrogeni şi obiectele expuse, va vorbi dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional Filiala Constanţa, din prezentarea căruia am reţinut următoarele: „Perioada de după Războiul de Independenţă şi până la Primul Război Mondial este marcată de multe căutări, teoretice şi practice. Este perioada în care se trecea de la mica specialitate militară de transmisiuni (telegrafişti) la conturarea transmisiunilor ca specialitate distinctă, în cadrul căreia, alături de telegrafişti, se creează subunităţi de telefonişti, de telegrafie fără fir, de curieri, etc. Apar acum primele regulamente şi primele manuale de specialitate.

Mijlocul cel mai frecvent folosit la toate eşaloanele a fost telefonul, larg răspândit în înzestrarea unităţilor şi marilor unităţi din Armata României şi deosebit de apreciat de comandanţi datorită posibilităţii de transmitere lesnicioasă a comunicărilor, precum şi a faptului că, la nivelul comandanţilor de diferite trepte, se puteau purta convorbiri directe.

Între cele două războaie mondiale, în paralel cu dezvoltarea trupelor de transmisiuni, s-a trecut şi la înzestrarea acestora cu tehnică specifică, provenită în special din import. Separarea definitivă a transmisiunilor de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor, s-a produs la 1 iulie 1942, prin Decretul nr. 3818. În cel de-al Doilea Război Mondial atât în Campania din Est, cât şi în cea din Vest, transmisiunile şi-au făcut datoria pe deplin."

Vor fi prezenţi la vernisaj: primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, cadre militare, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ din Mangalia şi turiştii aflaţi pe litoral cu prilejul Festivalului „Callatis 2009".

Persoană de contact:
Cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel COLESNIUC
E-mail& ID: sorinmarcelcolesniuc@yahoo.com

Tel: 0722.696299

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii