Pentru câteva ore, Papirusul va fi, nou nou, expus la Muzeul Callatis
Pentru câteva ore, Papirusul va fi, nou nou, expus la Muzeul CallatisReferitor la această vizită, primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, a declarat: "Suntem deosebit de onorați de faptul că numeroși oameni de știință din România și din diverse alte țări europene vin la Muzeul Callatis să vadă singurul papirus din România și cel mai vechi papirus din Europa. Așa cum am stabilit, în momentul predării oficiale către Muzeul Callatis, papirusul nu va fi expus până nu vom primi acea vitrină specială de la Moscova, care să îi asigure condițiile optime pentru conservare. Fiind însă vorba de specialiști și experți în arheologie, împreună cu Sorin Colesniuc, directorul muzeului, am fost de acord să expunem, pentru scurt timp, renumitul papirus. El va deveni, în curând, un brand al Mangaliei și sperăm ca numarul turiștilor, care vor veni în sudul litoralului, să fie tot mai mare."
Directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc a făcut următoarele precizări: "Această vizită am stabilit-o împreună cu dl. dr. Gabriel Custurea, directorul MINA Constanța, care a venit la Mangalia împreună cu d-na dr. Livia Buzoianu și cu dl. dr. Traian Cliante. Motivele pentru care această vizită de documentare se organizează la muzeul callatian, sunt mai multe, dar cel puțin două sunt mai importante și anume: în primăvara acestui an am reorganizat expoziția permanentă a instituției care, de mulți ani, rămăsese neschimbată. Prin noul mod de prezentare, artefactele callatiene sunt puse mult mai bine în valoare, iar alături de vechile exponate am adus și altele noi, provenite atât din ultimile cercetări de salvare, din zona Mangaliei, cât și din depozitul muzeului.
Al doilea motiv, și, cu siguranță, cel mai important, îl reprezintă readucerea în țară, de la Moscova, după 52 de ani, a singurului papirus din România, care este și cel mai vechi din Europa. Printre oamenii de știință care vor veni la muzeul nostru, mulți cunosc foarte bine istoria descoperirii papirusului și trimiterii lui la Moscova pentru restaurare și conservare. Însă, timp de mai multe decenii, ei au fost ferm convinși de distrugerea și dispariția acestui artefact. Iată că acum avem ocazia să le prezentăm acest exponat deosebit de important și de o valoare inestimabilă.
După primirea oficială, papirusul, alcătuit din 154 de fragmente, a fost expus într-o vitrină improvizată, timp de două zile, dar, pentru a nu risca deteriorarea lui, l-am închis din nou în cutiile în care a fost păstrat timp de jumătate de secol, pentru a-l proteja de lumină și umezeală. Vizitatorii muzeului pot vedea însă 30 de fotografii ale papirusului, de mari dimensiuni și de o calitate excepțională, unele realizate cu raze infraroșii și ultraviolete.
În concluzie, fiind vorba despre vizita unor oameni de știință, am hotărât să expunem, pentru scurt timp, acest important artefact pentru istoria Dobrogei. Cu acest prilej, împreună cu dl. dr. Ion Pâslaru și dl. dr. Mihai Ionescu, vom prezenta și comunicarea pe care ar fi trebuit să o susținem la MINA Constanța. La sugestia d-lui Custurea, am decis să vorbim despre istoria papirusului chiar în locul unde acesta a fost descoperit în anul 1959 și unde ne-a fost înapoiat, oficial, în ziua de 22 august 2011, de către dr. Alexander Lesovoy, directorul Centrului de conservare I.E. Grabar din Moscova."
Data: 04.10.2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp